PSD încearcă să acapareze structurile de forță ale statului

PSD încearcă să acapareze structurile de forță ale statului

Social-democrații, în frunte cu premierul Victor Ponta, vor să-și treacă în directa coordonare Departamentul de informații pentru Apărare de la MAPN, dar și să îl numească pe șeful Poliției. Nici sistemul 112 nu scapă.

 Partidul Social Democrat s-a hotărât să acapareze toate structurile de forță din ministere. O serie de parlamentari PSD au depus o inițiativă legislativă prin care șeful Departamentului de Informații pentru Apărare să fie numit direct de premier, în condițiile în care, până acum, era numit de ministrul Apărării. În total este vorba despre cinci parlamentari PSD, printre care și ministrul Apărării, Mircea Dușa, și liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu. Potrivit noului text de lege, publicat pe siteul Camerei Deputaților, „șeful Departamentului de informații pentru Apărare este numit de către primul-ministru, la propunerea Ministrului Apărării Naționale, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a țării”. Senatul este cameră decizională, în acest caz.

Deconspirați de fostul aliat

Demersurile pesediștilor au fost denunțate de fostul partener de guvernare al acestora, președintele PNL, Crin Antonescu. „Dl primministru dorește să modifice legislația încât toată puterea în zone, iată, foarte speciale, Serviciul de Informații din Interne, Serviciul de Informații din Armată, înzestrarea din Armată, șeful Poliției, să depindă direct de persoana primului-ministru”, a spus Antonescu. Acesta a greșit numele structurii de la MApN, care se numește, de fapt, Departamentul de Informații pentru Apărare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ponta vrea să numească și șeful Poliției

Recent, premierul Victor Ponta nu și-a ascuns intenția de a controla și numirea șefului Poliției. Potrivit unui text de lege al guvernului, funcția de șef al Poliției Române va fi ocupată de un demnitar cu rang de secretar de stat, în timp ce, în prezent, postul este ocupat de un militar de carieră. Astfel, potrivit noilor reglementări, șeful Poliţiei va fi numit printr-o decizie a premierului, venită la propunerea ministrului de Interne.

Și săptămâna trecută, o altă miză a lui Victor Ponta, proiectul de lege prin care STS se reorganizează ca departament de telecomunicații speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a trecut prin adoptare tacită de Camera Deputaților.

În plus, premierul a pus ochii și pe sistemul 112, despre care a spus că trebuie să se afle în coordonarea operativă a Departamentului pentru situaţii de urgenţă, condus de Raed Arafat, şi că doar în România acest sistem este la Preşedinţie „ca să ştie Traian Băsescu ce vorbim noi la telefoane”.

Merită precizat și faptul că, în decembrie 2012, la scurt timp de la câștigarea alegerilor legislative, Guvernul a decis prin ordonanţa de urgenţă ca şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne şi adjuncţii acestuia să fie numiţi tot prin decizie a premierului, şi nu prin ordin al ministrului de resort, ca până atunci.

ceștia au căpătat rang de secretari și de subsecretari de stat, numiți și eliberați din funcție prin decizie a primului- ministru.