Psiholog călător. Lumea, la picior, fără nici un “chior”

calator
Autor: | | 29 Comentarii | 3733 Vizualizari

E tânăr și vrea să vadă lumea, cu orice preț dar totuși pe gratis. Culmea e că se poate. Un tânăr 22 de ani, un psiholog din Timișoara a găsit soluția. El a decis să lase jobul la o multinațională de succes ca să plece la drum, cu rucsacul în spate, și să facă voluntariat prin alte țări. Nu și-a fixat un termen până la care vrea să umble departe de casă. Știe doar când pleacă: pe 15 martie.

Bogdan Budai are 22 de ani, a terminat Psihologia și lucrează, de aproape doi ani la Alcatel. Acum câteva luni ”i s-a pus pata” că trebuie să plece. ”Am avut revelația faptului că am intrat în rutină.  Numai gândul acesta mă terifia deja.  Zilele mele erau identice: trezit, birou, mers acasă, pierdut câteva ore, dormit, și apoi începea o nouă zi, identică. Nu voiam să intru așa repede în ”mașinărie”. Așa că am pus stop”, povestește Bogdan.Acum două săptămâni și-a anunțat șeful de la Alcatel că la finele lunii februarie, când îi expiră contractul, nu dorește reînnoirea lui. Apoi le-a spus și părinților. Care imediat s-au panicat. ”Să nu ajungem cumva să citim în presă despre tine că ți s-a întâmplat ceva”, spune mama tânărului.”Din liceu am visat să călătoresc, atunci am început să umblu prin țară  cu autostopul, cu cortul, să dorm în sac de dormit. Acum vreau să văd toată lumea. Ideea de a călători world wide o am de atunci, iar acum am simțit că e momentul”, mai spune tânărul care crede că lumea e prea mare și prea frumoasă ca să o vezi numai în concedii.Muncește pentru casă și masăÎn jurul datei de 15 martie, Bogdan Budai va începe să ia lumea la pas. Pleacă doar cu numai câțiva bani de buzunar, nu mulți, pentru că scopul călătoriei este să vadă lumea pe gratis,  cu un rucsac de 75 de litri în spate, sac de dormit și haine pentru toate cele patru anotimpuri, pentru că, probabil, nu va avea resurse să își cumpere altele pe traseu. Va munci ca să își asigure ”casă și masă”. Nu ca să facă profit. În plus. În rucsac, va avea un laptop. Bogdan plănuiește să povestească, în detaliu, toate experiențele pe care le va trăi pe parcursul călătoriei. Peripețiile vor fi notate pe www.worldwidehitchhiker.com, un site care momentan este în construcție și pentru susținerea căruia oricine vrea să viseze prin ochii tânărului de 22 de ani poate dona 1 – 2 euro, ca să acopere costul de hosting.Primul punct din traseu este o localitate de lângă orașul maghiar Pecs. Aici a discutat deja cu o familie care deține un hostel. Va fi găzduit acolo două săptămâni, iar ca  să își plătească cazarea și masa va lucra în grădina acesteia și îl va  suplini pe recepționistul stabilimentului.Din Pecs, Bogdan Budai va pleca mai departe spre Croația. Cele două țări sunt singurele pe care și le-a punctat momentan pe traseu. Vizează și Veneția și Australia, două locații unde e obligatoriu să ajungă, pentru că îl obsedează din copilărie. ”Vreau să stau în fiecare loc unde sunt primit contra voluntariat între două săptămâni și o lună. Ideea este să interacționez cu oamenii locului, cu cultura lor”, mai spune tânărul psiholog.Pe rând câte o canapea Sunt sute de mii de oameni, din toată lumea, fac la fel ca el. Ei practică CouchSurfing, un serviciu de ospitalitate internațional gratuit bazat pe Internet. Din iulie 2008, când se consideră că a apărut oficial, are mai mult de 600.000 de membri în 231 de țări și teritorii, potrivit Wikipedia. Oamenii își oferă canapelele călătorilor care ajung în localitățile lor, în ideea că vor primi la schimb același lucru.Motto-ul site-ului, creat de fondatorul Casey Fenton, este ”Participă la crearea unei lumi mai bune, pe rând câte o canapea“. Există nenumărate pagini web care promovează conceptul, unele care oferă cazare în schimbul voluntariatului, work exchange. Numai în România sunt deja 40 de astfel de locații, în care poți sta gratuit câteva zile sau săptămâni, plătindu-ți prin diverse munci simple cazarea.”Călătoresc și văd lumea. Am simțit că acum e momentul. E cel mai potrivit: sunt tânăr, iar lumea e prea mare și prea frumoasă ca să nu fie văzută. Am înțeles, lucrând, că dacă aș fi continuat mi-aș fi limitat existența”, Bogdan Budai.  



Tag-uri: vacanta, psiholog, bani

Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...