Puiu Haşotti vrea GREVĂ PARLAMENTARĂ PNL pentru DEMITEREA lui GABRIEL OPREA: “Din cauza lui a murit un om”

Puiu Haşotti vrea GREVĂ PARLAMENTARĂ PNL pentru DEMITEREA lui GABRIEL OPREA: “Din cauza lui a murit un om”

Senatorul PNL de Constanţa, Puiu Haşotti, cere public demisia sau demiterea viceprimministrului Gabriel Oprea. În cazul în care acesta nu este demis, Puiu Haşotti propune colegilor din PNL să intre în grevă parlamentară pe termen nelimitat.

Liberalul Puiu Haşotti a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă la Constanţa că viceprimministrul Gabriel Oprea trebuia să-şi demisia din funcţie imediat după ce un poliţist a murit în misiune, fiind în coloana care îl însoţea pe ministrul de interne. “În momentul în care din cauza ta moare un om , trebuie să-ţi dai demisia dacă eşti demnitar”, a spus Haşotti.

“Cer public demisia sau demiterea domnului viceprimministru sau ministrului de Interne, Gabriel Oprea, şi în cazul în care nu se va petrece, găsesc că PNL trebuie să intre în grevă parlamentară  pe termen nelimitat şi să participe doar la dezbaterile în Comisia de cod electoral şi la votul în plen al legii votului prin corespondenţă”, a propus liberalul constănţean. El a făcut referire la nişte zvonuri, “dar un iese foc fără fum”, că vicepremierul Gabriel Oprea îşi încălca atribuţiile şi pe litoral.

“Am înţeles că în mai multe weekenduri domnul viceprim ministru Oprea a venit pe litoral cu elicopterul. Şi că aici pe litoral se circula cu anemergători în zilele libere de sâmbătă şi duminică când se relaxa sau avea întâlniri poltice. Este ştiut. Cer demisia cum toată societatea civilă o face , cum oamerni politici o fac, pentru că un om a murit din cauza domnului ministru” a subliniat Puiu Haşotti. El a ţinut să precísese că greva parlamentară propusă de el nu înseamnă lipsa deputaţilor şi a senatorilor PNL de la serviciu ci doar de la şedinţele în plen.

Ne puteți urmări și pe Google News