Am văzut în ultima vreme multiple luări de cuvânt ale oficialilor ruși cu trimitere la adresa României.
Ba vizat era scutul antirachetă de la Deveselu, ba prezența comandamentelor NATO și măsurile de reasigurare ale Alianței în România, Polonia și Țările Baltice. Dar mesajele au avut aproximativ același conținut, și au fost emise la nivelul purtătorului de cuvânt al MAE rus, ulterior șeful Statului Major General Gherasimov a avut o prezentare în cadrul Forumului de Securitate de la Moscova în care trimiterile sale, nuanțate totuși, vorbeau despre percepția Rusiei de amenințare a unor anumite capabilități militare de pe teritoriul României și altor state și că o planificare militară ar urma să ia în considerație aceste lucruri.
Replica la suita de afirmații, deja repetitivă, a venit în două modalități: la nivelul unei plasări pe o rețea de socializare a unui mesaj al premierului, chiar repetat, apoi la nivelul unei declarații a Ministrului de Externe. Nu e o amenințare, Rusia știe asta, nu vom fi intimidați, de asemenea, luări de poziție. A urmat și o declarație telefonică a premierului la un post de televiziune, în care răspundea la o întrebare a presei. Și tot aici remarcăm reacția ministrului Apărării, Mircea Dușa, care a spus că nu comentează declarația șefului statului major rus.
Au existat nenumărate luări de poziție ale unor ziariști, analiști, membri ai societății civile, părerologi sau doar cetățeni preocupați: de ce nu iese președintele, de ce nu avem o declarație a Premierului de la Guvern pe această temă. Ca și cum o declarație sau luare de poziție oficială ar fi fost o soluție la încetarea acestor declarații și imputări sau dacă ar exista o reacție îmbufnată, națiunea s-ar simți mulțumită și ar răsufla ușurat că și-a spălat rușinea unui presupus afront făcut de declarația oficialilor ruși.
Ne puteți urmări și pe Google News
Ei bine, regulile spun că reacția la orice declarație nepotrivită sau la orice afront se dă la nivelul potrivit. De obicei similar celui al emitentului, dacă nu dorim o confruntare și o escaladare, un război al declarațiilor. La un nivel inferior, dacă mesajul e cel al unei înclinații spre dezescaladare sau trimiterea în derizoriu a mesajului inițial.(Îmi aduc aminte aici reprezentarea Federației Ruse la Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat, când nemulțumirea și trecerea în derizoriu a inițiativei românești a fost marcată prin trimiterea la forumul șefilor de state a diplomatului cu cel mai mic rang din ambasada rusă la București).
Apoi nu trebuie să uităm că există și alte instrumente de comunicare decât cele publice, și alte gesturi de clarificare a pozițiilor între două state. Chemarea ambasadorului la MAE, nota de protest, comunicarea informală nepublică, dar chiar și preferata mea în acest caz, întâlnirea „întâmplătoare” a unui reprezentant al MAE cu Ambasadorul sau un oficial de rang înalt al ambasadei la un eveniment terț al altui stat – zi națională, de exemplu – și transmiterea verbală și neformală a mesajului.
Motivația este una și dincolo de reguli diplomatice, uzanțe, norme de comunicare sau simboluri: Dacă Președintele ar răspunde unei declarații purtătorului de cuvânt al MAE rus, cine ar răspunde unei declarații a Președintelui rus? Sau ce valoare ar avea repetarea declarației atunci?
În plus, odată ce e o afirmație deja făcută și ce există deja un răspuns, reiterarea și reluarea subiectului de fiecare dată când poziția rusă e repetată este una ce poate trăda un reflex condiționat și care se poate transforma în vulnerabilitate în timp. Suntem în război informațional, iar acest lucru afectează propria populație și o menține tensionată, când e vorba despre o singură poziție reluată, nu de un război al declarațiilor.
Consider că reacția ministrului Apărării a fost corectă. Fie că a existat o decizie cine să reacționeze la asemenea afirmații publice, și a fost desemnat ministrul/ministerul de Externe, fie pentru că un ministru nu reacționează la declarațiile unei persoane într- o funcție inferioară, cu atât mai puțin unei expuneri dintr- o conferință sau unui răspuns la o întrebare. Pentru că nu omorâm musca cu racheta transcontinentală.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
