A trecut relativ neobservat un fenomen interesant, desfăşurat în Turcia, respectiv fenomenul „statului paralel”.
Lipsa de atenţie a venit din faptul că există o oarecare reticenţă faţă de Istanbul şi regimul lui Recep Tayyip Erdogan, în legătură cu poziţiile sale pe arena internaţională, dar mai ales cu o anumită înclinaţie de a aloca Islamului politic un rol în politica statului şi mai ales în modul de viaţă al turcilor. Dacă mai adăugăm reacţii în raport cu drepturile omului şi cu libertatea mass media, e clar de ce statele occidentale nu s-au uitat mai atent la evoluţiile din Turcia, care merită însă evaluate în detaliu.
Monopolul violenţei organizate aparţine statului. De aceea existenţa unor instituţii paralele care s-ar ocupa de aplicarea legii, de culegere de informaţii sau de înregistrări – elemente clare de limitare a drepturilor şi libertăţilor omului, care trebuie făcute în condiţii stricte – sunt inacceptabile şi intră în spaţiul sancţiunilor penale. Dar dacă o instituţie caritabilă ar începe să construiască un adevărat „stat paralel”, cu sistem de învăţământ, recrutări parainstituţionale, media, şi dublarea sau preluarea unor componente din poliţie, armată, servicii secrete, mass media, sub coordonarea unei fundaţii, situaţia ar fi de-a dreptul explozivă pentru sănătatea statului. Cam aşa arată statul paralel construit de Feitullah Gulen.
Preşedintele Erdogan, fost premier, declara „Mişcarea lui Gulen, o ameninţare mai gravă decât PKK pentru securitatea Turciei”. E cu certitudine o declaraţie politică, nu acoperă pe deplin complexitatea relaţiilor şi activităţilor Fundaţiei Gulen, unele absolut legitime, şi, în orice caz, nu poţi compara terorismul şi pierderea de vieţi omeneşti cu o fomulă de control ocult, parainstituţional al instituţiilor legitime ale statului. Unii au interpretat că avem de a face cu o cădere în teoria conspiraţiei, deşi ideea că o operaţiune specială a forţelor securităţii turce este interceptată cu poliţişti şi procurori care fac dosare penale ofiţerilor de intelligence nu e lucru de glumă. Ultimele date sunt surprinzătoare.
Ne puteți urmări și pe Google News
Procuratura din Istanbul a emis la 8 februarie mandate de reţinere pentru 21 de poliţişti, dintre cei 80 de suspecţi în cadrul unei cercetări derulate de Brigada antiteroristă din Istanbul. Pe două hard diskuri s-au găsit înregistrări ale convorbirilor telefonice, din perioada 2010-2013, purtate de 101 persoane, printre care Recep Tayyip Erdogan (actualul preşedinte), Ahmet Davutoglu (în prezent prim-ministru), Bülent Arînç (viceprimministru), Beşir Atalay (viceprim- ministru), Ismet Yîlmaz (ministrul apărării), Efkan Ala (ministrul afacerilor interne), Hakan Fidan (fostul director MIT, serviciul de informaţii turc) şi Nuh Yîlmaz (consilier de presă al directorului MIT).
Deci o persoană particulară, multimiliardar rezident în SUA, a construit o structură paralelă cu care domină statul, controlând decidenţii de la nivelele cele mai intime ale structurilor de forţă. Acest fapt reprezintă cu adevărat o ameninţare la adresa securităţii acelui stat.
Aici vorbim despre Turcia, dar intrând în propria curte, poate merită să ne gândim câte structuri alternative de intelligence s-au înfiinţat în România şi funcţionează la limita legii sau dincolo de ea, cât e legitim pentru activitatea de pază, cât e liberă iniţiativă, acces liber la informaţii, jurnalism de investigaţie, informaţie economică legitimă şi necesară publicului şi cât se situează dincolo de această limită. Iar o dezbatere serioasă pe private intelligence în România şi controlul în materie merită să fie relansată.
Recomandările noastre
