Poveştile copilăriei şi pildele bunicilor sunt excelente lecţii învăţate care dăinuie în timp şi marchează generaţii.
Imaginea cu copilul care se ascunde între fustele mamei şi răcneşte curajos injurii colegilor sau oamenilor de pe stradă e una des întâlnită în pieţe, prin mahalale şi pe la ţară. La fel cum orice puşti de 3-4 ani, care priveşte desene animate, ştie că cei trei purceluşi erau foarte curajoşi din spatele uşii închise în faţa lupului, în casa făcută din cărămidă. Curajul vine atunci când ai garanţii şi certitudinea că răul nu ajunge la tine. Uneori te poţi înşela şi rişti să fii mâncat, dacă ai casa din stuf care zboară la strănutul lupului.
Când însă mutăm lecţiile la nivelul politicii de stat, aici joaca de-a riscul cu viaţa şi securitatea propriului popor nu mai e acceptabilă. Responsabilitatea în funcţii de decident pentru ţara ta creează o presiune şi o situaţia în care nimeni nu-şi permite să încalce regulile şi să-şi arunce în aer garanţiile. Doar să le mai interpreteze, pe ici, pe colo, testând terenul în numele unor „interese naţionale specifice”.
Viktor Orban, premierul Ungariei, a apărut pe piaţa politică drept speranţa postcomunistă. A creat un partid al tinerilor liberali, înclinat spre economia de piaţă şi reforme, spre eliminarea comunismului. A ajuns şi la conducerea statului ungar, de unde a dezvoltat politici care, în ultima vreme, trădează euroscepticism, tendinţa de a specula în interes propriu lipsa de sancţiuni pentru nerespectarea regulilor europene. O tendinţă de a face jocuri care, însă, ameninţă să ducă la adevărate tulburări strategice pentru Ungaria, pentru vecini sau pentru instituţiile europene şi euro-atlantice.
Ne puteți urmări și pe Google News
Când situaţia economică nu a arătat prea bine, una dintre soluţii a fost şi aţâţarea naţionalismului şi a mândriei ungare. Când realizările economice au fost mai puţine şi nemulţumirea socială mai mare, a fost inventată legitimaţia de maghiar, politica naţională, solicitările de autonomie pentru tot ce e minoritate maghiară în statele vecine, ba şi dezgroparea simbolurilor iredentiste şi hortiste din Al Doilea Război Mondial, dincolo de înclinaţia pentru politica revizionistă. Şi pentru a proteja imaginea moderată şi europeană, a fost inventat şi un partid de extremă dreaptă, Jobbik, care presează şi determină, nu-i aşa?, politici mai virulente şi dure ale guvernului Fidesz.
Şi la nivel economic, şi la nivelul politicilor europene, mai nou şi în politica externă, talentatul domn Orban a ştiut să inventeze fie asocierea la sancţiuni a vinovatului de serviciu, România – pentru că „are probleme cu corupţia”, fie motivaţia nevoii de resurse şi dependenţa de gazul rus pentru a susţine investiţia de 10 miliarde de dolari în centrala atomoelectrică de la Pacs, oferită de Moscova, şi susţinerea proiectului South Stream.
Mai nou, talentul de împachetare imagistică şi propagandistică a mers până la a acoperi singularitatea primirii în vizită oficială la Budapesta a sancţionatului Vladimir Putin prin organizarea, în aceeaşi săptămână, a vizitei cancelarului german Merkel, ba chiar şi un comunicat comun care vorbeşte despre „susţinerea spaţiului economic Uniunea Europeană-Uniunea Euro-asiatică”.
Talentatul domn Orban e ca un copil şmecheraş care face o poznă dar „se scoate” întotdeauna. Pentru că nu poate fi nici pedepsit prea tare, nici luat prea tare în seamă, pentru că se joacă, nu-i aşa? și când pune la îndoială unitatea UE, şi pe cea a NATO. Poate fi băiatul rău cu Washingtonul pentru că e cel bun cu Berlinul. Totul e ca, din atâta joacă cu focul, în spatele protecţiei şi securităţii pe care o asigură Ucraina şi statele de frontieră, în special Polonia şi România, Ungaria, cu susţinerea largă a SUA şi a NATO, domnul Orban să nu se ardă!!! A mai avut o experienţă când a vrut să introducă taxe pe traficul internet şi s-a confruntat cu un milion de oameni în stradă.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
