Pupilul lui Ponta- noul ministru al Transporturilor. Cioloş l-a dat afară din funcţia de secretar de stat, pentru că ar fi făcut campanie electorală

Pupilul lui Ponta- noul ministru al Transporturilor. Cioloş l-a dat afară din funcţia de secretar de stat, pentru că ar fi făcut campanie electorală

Noul ministru al Transporturilor, Răzvan Ciucu, a fost director general la Zona Liberă Giurgiu și consilier județean Giurgiu PSD. El a fost purtătorul de cuvânt al organizației județene PSD Giurgiu, fiind un apropiat al senatorului Niculae Bădălău

Numit de fostul  premier Victor Ponta, în octombrie 2015, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor- Dacian Ciloş l-a dat afară pe 30 mai. Surse oficiale au susţinut la acea vreme că Alexandru Răzvan Cuc, numit secretar de stat de fostul premier Victor Ponta, ar fi participat la o activitate electorală.

Încă dinainte de a începe campania electorală, premierul anunța că le-a pus în vedere secretarilor de stat rămași din Cabinetul anterior să nu facă politică de partid, iar prefecților și subprefecților care au intenția să participe în alegeri le-a cerut să renunțe la funcție.

"În cea mai mare parte, secretarii de stat au fost schimbați și celor care au rămas le-am pus clar în vedere că, indiferent dacă aparțin sau nu unui partid politic, pe perioada mandatului acestui Guvern le cer să nu facă politică de partid, dacă vor să rămână în Guvern ca și secretari de stat. Acolo unde voi constata că sunt secretari de stat care doresc să facă politică de partid îi voi invita să facă în partide și nu în Guvern. Acesta a fost un mesaj foarte clar pe care l-am transmis", declara Cioloș, pe 8 februarie, la ''Ora prim-ministrului'' în Camera Deputaților.

Ne puteți urmări și pe Google News

Până pe  20 octombrie 2015, Răzvan Cuc a fost  director general la Zona Liberă Giurgiu și consilier județean PSD. El a fost purtătorul de cuvânt al organizației județene PSD Giurgiu, fiind un apropiat al senatorului Niculae Bădălău