Editura Evenimentul si Capital

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora: Plecările unor parlamentari din PNL, un demers așteptat, care nu va afecta partidul

14-06/pocora_2-465x390
Autor: | | 2 Comentarii | 656 Vizualizari

Nu este un motiv de bucurie că mai mulți parlamentari ai PNL au ales să părăsească partidul, dar aceste dezertări nu reprezintă nicio surpriză, a fost reacția purtătorului de cuvânt al PNL, Cristina Pocora privind plecările din partid după Congresul de sâmbătă.

"Era de așteptat ca după Congres unii parlamentari liberali să aleagă altă cale decât cea propusă de PNL. Cei care și-au anunțat demisiile sunt oameni care, după ce PNL a condamnat practicile PSD și a ieșit de la guvernare, au tot dat diferite semnale în acest sens, au contestat în mod public și repetat diferite poziții asumate de partidul din care făceau parte. Se pare că aceștia se simt mult mai aproape ideologic de stânga sau de beneficiile guvernării, astfel că gestul lor nu surprinde pe nimeni și reprezintă un demers la care toți ne așteptam", a scris Pocora, pe pagina sa de Facebook.

Purtătorul de cuvânt al PNL a mai spus că, prin aceste dezertpri, Tăriceanu trebuie să își justifice prezența pe postul de președinte al Senatului.

"Este evident că domnul Tăriceanu trebuie sa își justifice în primul rând prezența pe postul de președinte al Senatului, fiind de notoritate faptul că în ultima perioadă partenerii săi de la PSD au fost nemulțumiti de modul lent în care proiectul noului partid al lui Tăriceanu este pus în practică. De fapt, în acest moment, Tăriceanu încearcă să-și salveze postul de președinte al Senatului, promițând diverse lucruri colegilor noștri parlamentari. Dincolo de declarațiile de fațadă privind apărarea principiilor liberale există promisiuni mult mai pragmatice privind alocari de fonduri în colegii, eventuale deconcentrate pe care unii dintre cei care atacă sau pleacă din PNL să le obțină", a mai afirmat Pocora.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro