Putin trece de la DOLAR la YUANUL chinez

Putin trece de la DOLAR la YUANUL chinez

Doi coloși de stat, producătorul de gaze Gazprom și ramura sa pentru petrol, Gazprom Neft, au anunțat că vor folosi mai mult moneda chineză în schimburile lor comerciale, în timp ce banca cea mai mare din Rusia, Sberbank, promovează și ea folosirea yuanului.

Banca Centrală a Rusiei a anunțat că lucrează la crearea unui instrument de finanțare în yuani, iar Ministerul rus de Finanțe a declarat că se gândește să emită obligațiuni în moneda chineză, scrie The Moscow Times..

Gazprom Neft a anunțat că a început livrările de țiței către China contra yuani. Anterior, șeful Gazprom, Alexei Miller, a declarat într-un interviu televizat că negociază cu China folosirea yuanului și a rublei pentru livrările de gaze prin intermediul viitoarei conducte din Siberia de Vest.

Alexei Deviatov, economist șef la UralSib Capital, comentează:

Ne puteți urmări și pe Google News

„Orientarea Gazprom Neft spre yuanul chinez este foarte probabil cauzată de sancțiunile internaționale, nu de profituri.”

La rândul său, Vladimir Pantiușin, șeful departamentului de strategie de la banca de investiții Sberbank, a declarat:

„Băncile occidentale lcurează mai încet, cu mai multe restricții, și a devenit mai simplu să treci la moneda în care tranzacțiile sunt făcute.”

Altfel zis, Rusia caută soluții alternative la sistemul financiar occidental, după ce a fost lovită repetat de sancțiunile internaționale.