Puţini oameni ştiu ce este: Un peşte de legendă | VIDEO

Puţini oameni ştiu ce este: Un peşte de legendă | VIDEO

Puţini oameni au auzit despre lostriţă, şi mai puţini ştiu ce este!

Aceasta pentru că acest peşte extrem de rar a ajuns în pragul dispariţiei în ţara noastră din cauza pescuitului excesiv şi limitării habitatului.

În urmă cu câteva decenii, lostriţa era un peşte des întâlnit la izvoarele Bistritei şi pe Dorna, iar pescarii prindeau frecvent exemplare de peste 10 de kilograme. Astăzi au rămas doar poveştile despre acest peşte, declarat între timp monument al naturii datorită raritatii sale.

Lostrita este un peste rapitor feroce, dar sensibil la poluare. După ce Bistrița Aurie a fost îndiguită pe o lungime de 100 de kilometri, exemplarele au început să dispară. Din 2007, râul a fost inclus in proiectul "Natura 2000" și oamenii luptă să țină apele curate. Chiar și așa, nu a apărut încă nicio lostriță.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit Agerpres, specialiștii sunt optimişti: la păstrăvăria Valea Putnei, două lostrițe au supravieţuit peste iarnă şi vor fi folosite pentru repopulare. Cele doua lostrițe de la Valea Putnei vor ajunge la maturitate peste câţiva ani. Atunci vor avea un metru lungime şi 10-12 kg.