Puţinul fond forestier din Constanţa devalizat de hoţii de material lemnos

Autor: | | 0 Comentarii | 183 Vizualizari

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit pe Dunăre, în apropiere de Hârşova, doi localnici care transportatu cu bărcile aproape o tonă şi jumătate de butuci după ce tăiaseră mai mulţi pomi de pe un ostrov din mijlocul fluviului. Este al patrulea caz de furt din fondul forestier naţional depistat, în ultima perioadă, de poliţiştii de frontieră constănţeni.

Poliţiştii de frontieră din sectorul Cernavodă au oprit pentru control, pe malul stâng al Dunării, două ambarcaţiuni în care se aflau doi barcagii din Hârşova , de 42 de ani, respectiv 52 de ani. În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 1,5  metri cubi de material lemnos din specia salcie pentru care bărbaţii nu au putut prezenta documente justificative. Buştenii au fost confiscaţi şi predaţi celui mai apropiat Ocol Silvic, cel din Slobozia.

Oamenii legii au ridicat în vederea confiscării şi cele două ambarcaţiuni din lemn, respectiv tablă, o drujbă şi un motor de barcă, bunuri evaluate la 10.000 lei. Cei doi suspecţi din zona Hârşova s-au ales cu dosare penale, fiind cercetaţi pentru tăierea, ruperea, distrugerea, fără drept a arborilor sau puieţilor din fondul forestier naţional. Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanţa, Marius Niculescu, atunci când sunt prinşi asupra faptului, “suspecţii invocă sărăcia şi spun că au nevoie de lemn de foc pentru stocurile de iarnă”.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi