Raețchi îi propune premierului Dacian Cioloș să acorde militarilor, polițiștilor și funcționarilor din sistemul penitenciarelor drepturile care le-au fost sistate

Raețchi îi propune premierului Dacian Cioloș să acorde militarilor, polițiștilor și funcționarilor din sistemul penitenciarelor drepturile care le-au fost sistate

Ovidiu Raețchi, vicepreședintele PNL București, a anunțat că intenționează să-i propună premierului Dacian Cioloș acordarea personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor cu statut special din sistemul penitenciarelor a drepturilor care au fost sistate, informează Agerpres.

"În toate statele occidentale, personalul militar/poliţist beneficiază de legi specifice şi prevederi speciale care nu sunt altceva decât o compensaţie pentru o serie de privaţiuni şi interdicţii prevăzute în statutul cadrelor militare/poliţiştilor, precum şi pentru faptul că îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu şi misiunilor poate merge până la sacrificiul vieţii. Pornind de la deteriorarea clară a situaţiei de securitate din zonă, dar şi în contextul în care România a avut cea mai mare creştere economică dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene, consider că ar fi oportună o dezbatere despre acordarea unor drepturi sistate personalului militar şi politiştilor în perspectiva bugetului pe 2017", a explicat Ovidiu Raeţchi, într-un comunicat de presă. 

Vicepreședintele PNL București a adăugat că această propunere vine în contextul în care, potrivit datelor Eurostat publicate săptămâna trecută, România a înregistrat cea mai mare creştere economică din UE, dar şi pe fondul înrăutăţirii situaţiei de securitate din zonă care impune o regândire a acestui aspect. 

Liberalul îi propune premierului să ia în calcul acordarea din ianuarie a sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit, care a fost sistată în 2009. Raeţchi solicită şi urgentarea şi finalizarea recalculării pensiilor militare în cel mai scurt timp. 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare ce a fost modificată prin OUG nr. 57/2015 prevede că recalcularea pensiilor se va realiza 'în termen de maxim 24 de luni de la data intrării în vigoare a legii'. Mai exact, acest lucru înseamnă că recalcularea se va finaliza în cel mai fericit caz la finalul anului 2017, dar în practică putem vorbi chiar de prorogarea termenului şi în anul 2018", afirmă deputatul liberal. 

Ovidiu Raeţchi solicită şi eliminarea art. 11 din OUG nr. 57/2015 care prevede că ,"în anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică". 

"Deşi ne aflăm în an electoral, în preajma alegerilor parlamentare şi presiunea asupra bugetului este ridicată, consider că este important să precizez că solicitarea mea către premierul Cioloş îşi propune ca personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor să fie trataţi cu acelaşi respect de care se bucură aceste categorii la nivelul statelor occidentale, precum şi în ţările membre NATO", a concluzionat liberalul.