PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Tenis

Rafael Nadal a câștigat primul trofeu al anului: „Este fantastic să începi anul aşa”

Autor: Alexandru Toader | duminică, 03 ianuarie 2016 | 0 Comentarii | 312 Vizualizari
FOTO: facebook.com/MubadalaWorldTennisChampionship
Tenismenul spaniol Rafael Nadal, locul 5 ATP, a câștigat întrecerea demonstrativă de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), pentru a treia oară în cariera sa.

În finală, ibericul s-a impus în fața canadianului Milos Raonici (4 ATP), cu scorul de 7-6 (2), 6-3. Astfel, Nadal a cucerit pentru a treia oară în cariera sa trofeul competiției demosntrative de la Abu Dhabi, după cele cucerite în 2010 și 2011.

„Sper ca acesta să fie primul pas în drumul către succese mai importante. Este fantastic să începi anul aşa, câştigând meciuri în faţa unora dintre cei mai buni jucători. Am jucat la nivelul la care trebuie să joc, tenis foarte bun - pentru asta sunt foarte bucuros. Simt că am ajuns aici într-o formă foarte bună”, a declarat Nadal, recompensat cu un cec în valoare de 250.000 de dolari pentru această victorie.

În meciul pentru locul 3, spaniolul David Ferrer a dispus cu 6-7 (1/7), 6-4, 10-8 de elvețianul Stanislas Wawrinka.

 


Tag-uri: Milos Raonici, Abu Dhabi, David Ferrer, Stanislas Wawrinka




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM