Rafael Nadal, ELIMINARE RUȘINOASĂ în fața unui puști de 22 de ani, la Buenos Aires

Rafael Nadal, ELIMINARE RUȘINOASĂ în fața unui puști de 22 de ani, la Buenos Aires

Cotat cu prima șansă la câștigarea trofeului și campion en-titre, tenismanul Rafael Nadal (locul 5 ATP) a fost eliminat în semifinalale turneului de la Buenos Aires (Argentina).

Jucătorul spaniol a suferit o eliminare rușinoasă în penultimul act al întrecerii sud-americane, după ce a fost învins de tânărul asutriac Dominic Thiem (22 de ani / 19 ATP), în trei seturi, scor 4-6, 6-4, 6-7 (4), pe zgura din Buenos Aires.

În finală, cel mai tânăr tenisman din Top 20 mondial îl va întâlni pe spaniolul  Nicolas Almagro (30 de ani, 72 ATP), care a dispus în semifinale de compatriotul său, David Ferrer (cap de serie numărul 2), cu scorul de 6-4, 7-5.

„A fost un meci incredibil pentru mine, s-a jucat pe muchie de cuţit. E mereu un sentiment special să întâlneşti jucători atât de mari, iar această victorie reprezintă un vis devenit realitate. Sunt foarte fericit că am reuşit să ripostez în decisiv, când Nadal şi-a ridicat mult nivelul. Am reuşit câteva lovituri senzaţionale”, a spus, la final, Thiem.

Ne puteți urmări și pe Google News

Câştigătorul trofeului va primi 250 de puncte şi 93.120 dolari, în timp ce finalistul se va alege cu 150 de puncte şi 49.045 dolari.