PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Raluca Prună: Aş fi dorit să se fi vorbit transparent în Memorandum despre veniturile salariale ale magistraţilor

Autor: | | 1 Comentarii | 383 Vizualizari
Raluca Pruna
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, consideră că "Memorandumul privind justiţia" întocmit de asociaţiile profesionale este "o repetiţie a unor probleme recurente" şi spune că şi-ar fi dorit ca în document să se facă referire la teme precum salariile magistraţilor, efectele discreţionare ale legii penale şi ridicarea imunităţii.

"Câteva cuvinte despre protestele în magistratură. Nu e limba 'tehnocrată' cea în care scriu, ci a responsabilităţii, plus a bunului simţ (common sense) şi a unei expertize în materie pe care nu o împart cu niciun politician vocal de azi. Memorandumul este în genere o repetiţie a unor probleme recurente. De 20 ani încoace: în 2000 eram aproape singură când mă ocupam de subiect. Mă bucur că acum avem un număr oarecum decent de magistraţi tăcuţi atunci... Vremuri grele până în 2004, nu pentru orice...", a scris Raluca Prună miercuri pe Facebook.

Ea arată că se poate vorbi de salarii nedemne în magistratură doar în comparaţie cu state membre de top din Uniunea Europeană, însă nu şi raportat la alte categorii profesionale din ţară - medici, profesori sau posturi de nivel înalt din aparatul administrativ central.


"Salarii nedemne azi? Poate că da. Dacă ne raportăm în mod absolut la state membre de top. Irlanda e exemplul preferat. Discutabile salarii sub aspectul raportării la medici, profesori sau cele mai multe funcţii de top din aparatul administrativ central. De aproximativ 1 la 6, alături de Bielorusia şi Rusia (apud CEDO). În Irlanda suntem la 1 la 2", mai scrie Prună.

Ministrul precizează, în privinţa salariilor din magistratură, că acestora li se adaugă şi alte venituri.

"Aş fi dorit să se fi vorbit transparent în Memorandum despre venituri salariale: care includ pentru toată magistratura şi grefieri chirii sine die (600 euro lunar în Bucureşti, de exemplu). Chiar şi pentru magistraţi pensionari acum trecuţi în avocatură - never mind venitul din avocatură. Sau despre pensii de 1 miliard de lei vechi pe lună, pe o scăpare a legii. Sau despre diurna de 2% pe zi pentru toţi cei detaşaţi din altă localitate (inclusiv membrii CSM). Toate acestea sunt posibile pe temeiul forţării unor legi neriguros redactate. Care nu sunt impecabile, recunosc. Vezi toate guvernele până la acesta", explică ea.


O altă temă despre care Raluca Prună spune că ar fi vrut-o abordată în Memorandum se referă la efectele discreţionare ale legii penale: "imunităţi şi ridicarea lor diferită în cazuri similare, pe limba celor necomplicaţi. Descumpănitor, pentru cetăţeni...".

Ministrul Justiţiei menţionează că a primit sugestii referitoare la eliminarea banilor pentru chirie şi creşterea salariilor în magistratură.

"De la topul CSM: să tai chiriile şi să dau salarii mai mari. Nu am acceptat acest troc, care ar scoate cu mâna Executivului această grandoare fiscal inconştientă şi nesustenabilă a predecesorilor, cu mentalităţi nealterate de infuzii occidentale la care ne place să raportăm. Când şi dacă ne convine. Aş putea discuta tăierea chiriilor numai dacă CSM se pronunţă prin vot covârşitor, exact ca pe aplicarea OUG 20, pe lipsa de oportunitate a menţinerii chiriei sine die. La magistraţi şi grefieri - în cuantum identic. Privilegii date prin lege, nu a Guvernului tehnocrat, ci a celor mai mândri că sunt români şi care - în acest ritm - îi vor lăsa pe români desculţi şi fără pensii cât de curând", mai explică ea.

Raluca Prună anunţă că vineri, 23 septembrie, este invitată de CSM la o discuţie cu magistraţii.

"Voi explica în detaliu care e viziunea sustenabilă a Ministerului Justiţiei. Nepopulistă şi realistă. În rest, înţeleg fervoarea candidaţilor la CSM, cu atât mai vocali, cu cât sunt lideri de asociaţii şi candidaţi la CSM. Aş mai aştepta ca sutele de magistraţi care mi-au scris în bilateral să facă public pasul înainte. Istoria care s-a scris fără voi şi pentru voi în 2004 nu se mai poate repeta", adaugă ministrul Justiţiei.

Tag-uri: Raluca Prună, Uniunea Europeană, justitie, imunitate, facebook, justitie raluca pruna, raluca pruna
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Raluca Prună: Aş fi dorit să se fi vorbit transparent în Memorandum despre veniturile salariale ale magistraţilor.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi