PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Internaţional

Rămăşiţele pământeşti ale fostului preşedinte polonez Kaczynski vor fi EXHUMATE

Autor: | | 5 Comentarii | 486 Vizualizari
Liderul partidului polonez 'Lege şi Justiţie' (PiS, conservator), Jaroslaw Kaczynski, a anunţat sâmbătă că rămăşiţele pământeşti ale fratelui său geamăn, fostul preşedinte Lech Kaczynski, decedat în urma prăbuşirii avionului său în 2010 la Smolensk, în estul Rusiei, vor fi exhumate în cadrul anchetei privind tragedia soldată cu moartea celor 96 de pasageri aflaţi la bordul aparatului de zbor, transmite AFP.

''Sunt de acord cu decizia Parchetului cu privire la exhumări. În ceea ce priveşte rămăşiţele pământeşti ale fratelui meu, termenele au fost deja fixate. Va fi una dintre primele exhumări, dacă nu chiar prima'', a declarat Jaroslaw Kaczynski într-un interviu publicat de site-ul de ştiri Onet.

El a calificat drept 'scandaloasă' ancheta desfăşurată de precedentul guvern de la Varşovia, condus de liberali. După ce PiS a câştigat anul trecut alegerile parlamentare din Polonia, noul guvern a decis să redeschidă investigaţia privind accidentul de la Smolensk.

Lech Kaczynski şi soţia sa, Maria, sunt înmormântaţi în cripta Castelului regal Wawel de la Cracovia (sudul Poloniei), unde sunt îngropaţi regii polonezi şi mareşalul Jozef Pilsudski, părintele independenţei Poloniei în 1918.

Concluzia anchetei efectuate de Rusia a fost aceea că avionul s-a prăbuşit din cauza unei erori de pilotaj, în timpul aterizării în condiţii de ceaţă densă, probabil şi ca urmare a presiunilor exercitate de unii membrii ai delegaţiei asupra piloţilor pentru a ateriza la Smolensk, în pofida vizibilităţii reduse, arată jurnal.md.

Delegaţia poloneză se deplasa la Smolensk pentru a asista la comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn.

Comisia poloneză de anchetă, care a investigat accidentul în perioada când premier era Donald Tusk, a exclus teza atentatului, dar a acuzat şi doi controlori de trafic aerian ruşi că au comis erori. Rusia atribuie vina integral echipajului avionului polonez, însă refuzul ei de a preda Poloniei resturile avionului a alimentat constant speculaţiile.


Tag-uri: Lech Kaczynsk, exhumarea preşedintelui, Cracovia, Polonia, avion prăbuşit în Rusia
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Rămăşiţele pământeşti ale fostului preşedinte polonez Kaczynski vor fi EXHUMATE.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi