Raport: România, a 4-a din UE după numărul de emigranţi. CÂŢI au părăsit ţara

16-10/copil-aeroport-465x390
Autor: | | 1 Comentarii | 925 Vizualizari

Peste trei milioane de români au ales să se mute în străinătate pentru a munci, România devenind, astfel, a patra ţară din Uniunea Europeană (UE), în funcţie de numărul de emigranţi, relevă un Raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), citat de una dintre companiile cu profil de activitate transferuri de bani online.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi dintre cei care se mută în afara ţării ajung să lucreze acolo pentru a oferi sprijin financiar familiei rămase în România.

Datele statistice publicate de TransferGo arată că, în cei patru ani de la înființarea companiei, s-au trimis în ţară, prin intermediul platformei online TransferGo, 280 de milioane de euro.

“Comunităţile de români din străinătate sunt unele dintre cele mai mari din Europa, iar Marea Britanie nu este o excepţie. Cei mai mulţi dintre românii care au decis să lucreze în Marea Britanie au făcut-o din considerente financiare. În prezent, această comunitate se confruntă cu un sentiment de incertitudine după Brexit, care are un impact major asupra tuturor comunităţilor de imigranţi de pe acest teritoriu”, se arată în comunicatul citat.

Conform Băncii Mondiale, până la finalul anului 2015, aproximativ 4 milioane de români au emigrat definitiv în străinătate, iar suma totală transferată de către aceştia în România s-a ridicat la 3,2 miliarde de dolari.

Principalele ţări din care s-au trimis bani au fost Italia (937 milioane de dolari), Spania (740 milioane dolari) şi Germania (422 milioane dolari).




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi