Raport parlamentar cutremurător: Germania a spionat mai multe ţări membre UE şi NATO

Raport parlamentar cutremurător: Germania a spionat mai multe ţări membre UE şi NATO

Numeroşi responsabili ai unor guverne străine ale unor țări membre ale Uniunii Europene și NATO au fost spionați de serviciile de informații externe germane până în octombrie 2013, relevă un raport al unei comisii parlamentare germane.

Potrivit DPA printre persoanele spionate s-ar fi aflat și șefi de stat și de guvern, miniștri și membri ai birourilor lor, precum și membri ai unor instituții militare.

Activitățile de spionaj ale Bundesnachrichtendienst (BND) s-au axat pe reprezentanțele diplomatice ale statelor membre NATO și UE în lume, care reprezentau două treimi din cele 3.300 de obiective vizate.

De asemenea, BND a spionat un număr format din două cifre de birouri din ONG-uri și instituții economice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Printre exemplele menționate în raport sunt și obiective din industria aviației și spațială, precum și din comerțul cu arme, transport, media și consultanță.

Noile dezvăluiri o pun într-o situație jenantă pe cancelarul german Angela Merkel, care i s-a plâns președintelui american Barack Obama că spionajul între prieteni “nu se face”, după ce s-a aflat că Agenția Națională de Securitate (NSA) a SUA îi monitoriza telefonul, comentează DPA, citată de Agerpres.