Rata de promovare la proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice - 79,88%. Care este diferența față de anul trecut. 158 de candidați au luat nota zece!

Rata de promovare la proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice - 79,88%. Care este diferența față de anul trecut. 158 de candidați au luat nota zece!

Rata de promovare (cel puţin nota 5) înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, din data de 21 iulie, înainte de soluţionarea contestaţiilor, este de 79,88%, sensibil apropiată de cea de anul trecut (79,89%), anunță Ministerul Educației Naționale.

Au fost evaluate lucrările a 26.173 de candidaţi. 67 de lucrări au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs, astfel că numărul candidaţilor cu note a fost 26.109. Dintre aceştia, 158 de candidaţi au obţinut nota 10 (cei mai mulţi în Bucureşti - 18), 13.161 de candidaţi (48,66%) au obţinut note între 7 şi 10, procent superior celui din 2013 (47,78%), iar 8.151 de candidaţi (31,22%) au obţinut note între 5 şi 7. Alţi 4.639 de participanţi (20,12%) au obţinut note sub 5.

Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Iaşi (55,87), iar cel mai scăzut procent, în judeţul Mehedinţi (31,50). La proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 28.415 candidaţi. 2.181 de candidaţi au părăsit sala de concurs, retrăgându-se retras din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 4 candidaţi au fost eliminaţi pentru alte motive (lipsa documentelor de identitate sau lipsa adeverinţelor de studii, iar 28 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă.

Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare în cursul acestei zile, până la ora 21:00 şi sâmbătă, 26 iulie, până la ora 15:00. Afişarea rezultatelor finale are ca termen data de 30 iulie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Când se face repartizarea

Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 31 iulie şi 1 august 2014. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă determinată se realizează în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în perioada 4-5 august 2014.