PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

Râul UCIGAŞ din legendele amazoniene EXISTĂ. Enigmatica apă BULVERSEAZĂ cercetătorii | GALERIE FOTO

Autor: | | 2 Comentarii | 3181 Vizualizari
Localnicii peruvieni au vorbit, timp de secole, despre un râu aflat în Amazon. Legendele au ajuns până la urechile geologului Andrés Ruzo. El a pornit în căutarea apei ucigaşe, iar descoperirile lui sunt umitoare.

Legenda spune că spaniolii conchistadori s-au aventurat în pădurile tropicale în căutare de aur, puţini dintre ei supravieţuind acestei aventuri. Cei care au scăpat însă, au povestit despre o apă otrăvită, şerpi mâncători de oameni şi un râu care fierbe, potrivit descopera.ro.
 
Andrés Ruzo, un geolog peruvian fost fascinat de acest mit încă din copilărie, a decis în anul 2011 să plece în cătarea râului misterios.
 
Ruzo a reuşit să descopere apa fierbătoare: "Când am văzut acest lucru, mi-am căutat imediat termometrul. Temperatura medie în râu era de 86 de grade Celsius, nu ajungea la fierbere, dar era aproape de asta...deci, nu e o legendă", a declarat el.    
 
Partea cea mai enigmatică este mărimea absolută a acestui râu. Apele termale nu sunt o noutate, dar prin apropiere nu există nici un vulcan. E de luat în considerare faptul că râul este la 700 km de cel mai apropiat sistem vulcanic. Şi în acele părţi ale lumii bazinele termale nu ajung la aşa temperaturi. Râul are până la 25 de metri lăţime şi 6 metri adâncime şi ”fierberea” are loc pe o suprafaţă incredibilă de 6.24 km.
 
Cu permisiunea şamanului, Ruzo a petrecut ultimii cinci ani studiind acest râu, ecosistemul din jurul său, iar în laboratorul său a analizat mostrele de apă, în speranţa de a-şi da seama ce se întâmplă.
 
Să ne imaginăm Pământul ca un corp uman, cu linii de fractură şi fisuri care sunt asemenea arterelor. Aceste "artere ale Pământului" sunt umplute cu apă caldă, iar atunci când ajung la suprafaţă vom vedea manifestări geotermale - cum ar fi fierberea râurilor, citează Science Alert. 
 
Analiza chimică a dezvăluit că apa din râu, iniţial, s-a adunat în urma ploilor. Ruzo lansează ipoteza că acum acest lucru se întâmplă în amonte, departe în Anzi, după se scurge în jos, în pământ, unde este încălzit cu energia geotermală a Pământului. În cele din urmă reapare în Amazon, sub forma unui râu în fierbere.
 
Ruzo a lucrat şi cu biologii Spencer Wells şi Jonathan Eisen, pentru a obţine secvenţe ale genomului microbilor care trăiesc în râu, dar şi în jurul lui; pentru a descoperi specii noi, care sunt capabile să supravieţuiască în asemenea condiţii de căldură. Râul pare a fi, însă, unul mort. Din cauza temperaturii, animalele nu mai pot înota şi ajung să fiarbă.
 
"În timpul doctoratului meu, am realizat că acest râu este o minune naturală", a declarat Andrés Ruzo.
 
El tocmai a lansat o carte intitulată ”The Boiling River” despre aventurile sale, sperând să capteze atenţia comunităţii asupra acestui râu, dar şi pentru a-l salva de exploratori.
 



Tag-uri: The Boiling River, Andrés Ruzo, raul din amazon, raul care fierbe, raul descoperit in Amazon, legende, mistere, minune naturala
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Râul UCIGAŞ din legendele amazoniene EXISTĂ. Enigmatica apă BULVERSEAZĂ cercetătorii | GALERIE FOTO .




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii