Război între Mihai Bendeac şi Intact. Actorul susţine că este "terorizat" de către reprezentanţii trustului. Reacţia postului Antena 1

Război între Mihai Bendeac şi Intact. Actorul susţine că este "terorizat" de către reprezentanţii trustului. Reacţia postului Antena 1

Fost angajat al postului Antena 1, Mihai Bendeac a publicat luni, pe Facebook, un mesaj prin care a reluat acuzaţiile de cenzură, pe vremea când realiza o emisiune de comedie pentru postul respctiv. De asemenea, se pare că PRO TV a renunţat să îl mai coopteze în juriul emisinii "Românii au talent", din cauza unor notificări primite de la reprezentanţii postului.

Bendeac a reiterat faptul că i-a fost interzis de către conducerea postului să parodieze personaje precum Dan Voiculescu, Mircea Badea sau Mihai Gâdea, publicând un fragment din mesajul pe care l-a primit de la unul din reprezentanţii trstului. În plus, actorul de comedie a declarat că, în ultimul an (din momentul în care a părăsit trustul, mai exact), el şi cu familia sa sunt "terorizaţi" de reprezentanţii trustului.

Sursa foto: Facebook Mihai Bendeac

Bendeac a povestit şi despre un episod petrecut recent, când trebuia să fie cooptat în echipa juriului emisiunii "Românii au talent" a postului PRO TV, însă reprezentanţii postului s-ar fi răzgândit, după mai multe notificări primite de la foştii săi angajatori.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Iar publicului meu ii transmit ca, intr-adevăr, vara aceasta am negociat cu producătorii show-ului "Romanii au Talent", cei de la Prima TV având noblețea de a-mi permite sa fac asta considerând ca merit sa fac parte din acest juriu. (Multumesc, domnule Burci). S-a ajuns chiar pana in faza in care am realizat si ședința foto alături de Andra, Andi si Cabral. (Cărora nu am cuvinte sa le multumesc pentru felul in care m-au primit). Insa, apostolii "plimbareti", au trimis notificări postului Pro TV pana in punctul in care oamenii s-au speriat si proiectul a căzut", a scris Bendea, pe Facebook.

  Post by Mihai Bendeac.

 

La solicitarea EVZ, reprezentanţii postului Antena 1 şi-a exprimat poziţia oficială faţă de acuzaţiile lui Mihai Bendeac.

"Antena1 își respectă obligațiile contractuale față de vedete și colaboratori. Mihai Bendeac a încălcat în mod repetat clauzele contractului semnat în prealabil cu Antena 1, contract aflat încă în vigoare, motiv pentru care se confruntă cu repercusiunile legale firești într-un astfel de caz", ne-au declarat reprezentanţii postului.

După plecarea de la Antena 1, Mircea Badea l-a atacat pe Bendeac, făcând referire la audienţele emisiunii iComedy, pe care actorul o realiza, audienţe care au crescut după pelcarea lui Bendeac de la Antena 1.