RĂZBUNARE MOLDOVENEASCĂ. I-au "vopsit" casa cu fecale. Poliţia caută făptuitorii

RĂZBUNARE MOLDOVENEASCĂ. I-au "vopsit" casa cu fecale. Poliţia caută făptuitorii

O femeie din comuna suceveană Siminicea a făcut plângere la poliţie, după ce şi-a găsit casa mânjită pe exterior cu materii fecale. Practic, toţi pereţii casei Elenei Tucaliuc, în vârstă de 73 de ani, sunt plini de fecale. Poliţia nu a prins nici până acum făptuitorii.

Femeia, care a lucrat ani la rând într-un un laborator de cercetare, creaţie şi control medical, şi care, după pensionare s-a retras la Siminicea, nu înţelege cine ar fi putut să comită un asemenea gest, mai ales că, spunea ea, nu era în conflict cu nici un consătean.

„Nu ştiu de unde vine această treabă, şi-mi tot scormonesc mintea să ştiu dacă eu sunt de vină, poate am supărat pe cineva fără să-mi dau seama”, a mai arătat Elena Tucaliuc.

Toată povestea s-a petrecut chiar în Săptămâna Patimilor, în noaptea de vineri spre sâmbătă, însă femeia văzând că poliţiştii nu au aflat încă cine sunt autorii, a povestit şi unor ziarişti despre ce i s-a întâmplat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Culmea, în noaptea în care s-ar fi comis fapta, Elena Tucaliuc era acasă. Dormea.

„În jurul orei 3.00 am auzit un zgomot, iar când am vrut să văd ce se întâmplă, încă de pe hol am simţit un miros puternic pestilențial”, povesteşte fosta cercetătoare.

„Pentru că am lucrat la laborator şi am avut de-a face atât cu fecale, cât şi cu urină de om, mi-am dat seama imediat că pereţii casei au fost murdăriţi cu materii fecale”, completează Elena Tucaliuc.

Autorităţile locale s-au oferit să-i trimită o maşină de pompieri, să-i spele pereţii casei, însă femeia spune că imobilul este foarte vechi, iar o astfel de acţiune l-ar deteriora considerabil.

Ea ia în calcul ipoteza că în spatele acestei acţiuni sunt anumiţi samsari imobiliari, care vor să o terorizeze: „Mă gândesc că cineva a pus ochii pe terenul ăsta şi vrea să mă termine fizic şi psihic”.

Şi sătenii din Siminicea sunt revoltaţi pe cei care au putut comite un asemena act de vandalism.

„Nişte criminali, nişte oameni răi, cine altcineva putea să facă aşa ceva. Ţi-i ciudă pe un om, dar ce să ai cu animalele lui, cu casa lui, ai ce ai cu omul ăla”, e de părere o săteancă, Elena Păduraru.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu, a cofirmat că s-a demarat o anchetă în acest caz.

„ Cercetările pentru depistarea autorilor şi pentru a stabili condiţiile şi motivele care au stat la baza acestei acţiuni sunt continuate de către specialiştii din Poliţia Suceava”, explică reprezentantul poliţiei judeţene.