Reacția primarilor la ordinanța privin migrația aleșilor locali: ”Las-o dracu, ca-i curvăsăreala”

Reacția primarilor la ordinanța privin migrația aleșilor locali: ”Las-o dracu, ca-i curvăsăreala”

Ordonanţa de Urgenţă care permite migraţia politică a aleşilor locali stârnește reacții contradictorii printre primari. Dacă pentru unii edili ordonanța este o păcăleală pentru ”ăștia mai tineri”, pentru alții este ”mană cerească”.

Primarul comunei Bordei Verde, Vasile Georgel: "Nu plec din PDL. Dar na, fiecare face ce îl duce capul. Nu au motive să-mi plece consilierii pentru că să va spun ceva: legea asta nu se aplică la Bordei Verde. Sincer, de promisiuni e sătulă toată lumea. Poate o fac (n.r. se înscriu în alt partid) ăştia mai tineri, că cei mai vechi ştiu cu ce se mănâncă."

Un alt democrat-liberal, primarul comunei Galbenu, Ganea Nicolae e de părere că: "E bine cu legea asta că ne pune pe picior de egalitate cu parlamentarii. Ei de ce să poată să se mute de colo colo şi să rămână cu funcţia? Plec la PSD şi o fac pentru binele comunei. M-am hotărât. E bine în comună Galbenu de când am zis doar cu vorba că sunt cu ei, de dată asta mă înscriu. E dreptul meu, dacă aşa spune legea. O să am majoritate, nu-mi fac griji. Consilierii locali mă vor urmă, aşa e normal. Totdeauna vagoanele urmează locomotivă, mai ales acum."

Unii edili pun condiții când e vorba de traseismul politic. Primarul comunei Jirlău, Tutulan Rică spune "Nu ştiu, nu m-am hotărât ce să fac, mai am timp. Vedem mai încolo ce o fi, cum o fi. S-au vândut ieftini tare de tot aia la Argeș, pe un Duster. Să mă vând pe doi bani? Vrei să vin la tine în partid, pune-mi canalizare în comună, că te costă 3 milioane de euro, şi vin fără probleme."

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceeași condiție o pune și Popa Radu, primarul comunei Cireșu și membru PNL. "Sunt din 90' în PNL, dar am timp să mai mă gândesc. Am să analizez soluţia cea mai bună pentru locuitorii comunei. Până acum n-am fost mulţumiţi de ajutorul primit, nu am fost bine nici când PNL a fost la guvernare. Ce să va zic? Am proiecte depuse, nu am primit nimic. Ştiţi, la noi la ţară nu prea contează partidul. Nu trădez dacă aş pleca, nu aş fi trădător. Cine pleacă nu e trădător! Dacă mie mi-ar zice că asfaltează şi bagă apă în comună, va spun sincer că aş face orice mutare pentru binele comunităţii. Prin asta voi rămâne în amintirea sătenilor, rămân în amintire prin ceea ce fac", spune acesta.

Primarul comunei Tichileşti, Gicu Davidescu (foto): "Nu plec, rămân la PNL. Dacă ne dădea voie să fim independenţi, era altceva. Era bine să fim independenţi. Dar aşa, la alt partid, nu. Dacă am pornit de la PNL, mai rămâne unul în sediu, eu rămân al doilea. Pot să-mi facă şi aeroport în comună că nu plec de la PNL."

Primarul comunei Chiscani, Crăciun Ionel, este categoric : "Nu mă interesează. De ce să plec de la aşa partid? Care pleacă, să fie sănătos. Eu sunt statornic, am şi eu o vârstă. După 3 mandate. Lasă-o dracu cu ordonanţele de urgenţă că asta e curvasareală pe faţă."

Citiți și alte reacții ale edililor pe InfoBrăila.