REACŢIA-FULGER A PSD la clasarea dosarului DNA privind OUG 13

REACŢIA-FULGER A PSD la clasarea dosarului DNA privind OUG 13

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Marius Dobre, a reacţionat, luni, după ce DNA a clasat, din lipsă de probe, dosarul în care a verificat dacă preşedintele PSD Liviu Dragnea si-a folosit influenta pentru a promova ordonanta.

"PSD nu poate să facă o evaluare a unei anchete în curs. Vom vedea care sunt probele sau care sunt detaliile pe care le oferă justiţia din acest punct de vedere. Nu ştim care sunt lucrurile interne din Ministerul Justiţiei. Deocamdată, faptul că DNA a trimis acest dosar mi se pare un gest oarecum firesc. OUG 13, ştiţi foarte bine, şi conform punctului de vedere foarte clar pe care l-a da Curtea Constituţională, a fost legală şi temeinică. Punctul PSD-ului de vedere este acelaşi cu cel al Curţii Constituţionale", a spus Dobre.

"Faptul că s-a făcut această clasare mie mi se pare un prim pas pozitiv. Credem că cu cât mai repede se clarifică aceste lucruri şi sunt clasate, cu atât mai bine pentru evoluţia societăţii în general, pentru că Guvernul trebuie să aibă libertatea de a funcţiona la capacitate maximă", a adăugat el.

Întrebat despre faptul că DNA a declinat către Parchetul General verificarea în continuare a adoptării OUG 13 sub acuzaţia distrugerii unor documente în Guvern, purtătorul de cuvânt al PSD a spus: "Despre distrugerea unor probe, dacă această informaţie este confirmată de către Justiţie, vom discuta. Deocamdată este doar un zvon, nu avem niciun fel de date despre acest lucru".

Ne puteți urmări și pe Google News