Rebelii antrenați de americani să lupte contra ISIS „sunt buni de PAINTBALL”

Rebelii antrenați de americani să lupte contra ISIS „sunt buni de PAINTBALL”

Mica trupă de rebeli antrenată într-un program special al Pentagonului pentru a lupta împotriva ISIS a eșuat dramatic.

Un oficial american care a acceptat să vorbească pentru Reuters, cu condiția de a-și păstra anonimatul, a declarat că cel puțin cinci rebeli sirieni dintre cei antrenați de către Departamentul Apărării au fost capturați de Frontul Al-Nosra.

Aceasta, după ce vineri, într-un atac al Frontului, fusese ucis un alt membru al așa-ziselor „New Syrian Forces”.

Incidentele arată marea vulnerabilitate a micii grupări, care numără doar vreo 60 de combatanți și a fost aruncată în luptă acum câteva săptămâni.

Ne puteți urmări și pe Google News

În luna mai, Pentagonul a lansat un program ambițios, în valoare de o jumătate de miliard de dolari, pentru a crea un corp de circa 5000 de luptători care să lupte contra ISIS.

Pe 7 iulie, șeful Pentagonului, Ash Carter a justificat în fața Congresului marea întârziere prin dorința de a face o selecție severă a recruților. Însă a apărat cu toată energia programul:

„Avem nevoie de un partener în Siria pentru a asigura o înfrângere durabilă a ISIS.”

Nu este clar nici de ce oamenii antrenați de americani să lupte cu ISIS au ajuns să se ciocnească cu Frontul Al-Nosra, dușman al ISIS, dar și al lui Bashar Al-Assad, pe care Washingtonul încearcă de patru ani să-l dea jos.

Kirk Sowell, șeful Uticensis Risc Services, o societate de evaluare a riscurilor politice în Orientul Mijlociu, a rezumat astfel relatările din presa arabă de marți: „Pentagon: Presa arabă râde de tine”.

La rândul său, specialistul în probleme ale Orientului, Ali Bakir, a declarat pentru Jerusalem Post:

„Nimeni în lumea arabă nu ia acest program în serios; vreau să spun că ai nevoie de 50 - 60 de oameni să joci paintball, dar nu să lupți contra Statului Islamic.”