Recidivistul în halat alb. „Doctorul” Titel, brancardierul care se dădea și șef în SRI, a înșelat zeci de pacienți

Recidivistul în halat alb. „Doctorul” Titel, brancardierul care se dădea și șef în SRI, a înșelat zeci de pacienți

Timișoreanul Cătălin Titel a căzut în plasa procurorilor după ce i-a spus unei femei că e medic sub acoperire și a continuat să-i ceară bani

După ce a a fost dat afară de la Spitalul Municipal Timișoara, fiind condamnat tot pentru înșelăciune, Cătălin Titel, un brancardier în vârsă de 34 de ani, s-a aciuat la Casa Austria, o clinică de pe lângă aceeași unitate spitalicească, și vâna cazurile disperate, mai ales pe cele aduse cu elicopterul. Le căuta aparținătorii și le promitea medicamente scumpe și șansă la viață.

Ieri, „doctorului” Titel i s-a înfundat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus reţinerea lui pentru 24 de ore, fiind acuzat de trafic de influență și înșelăciune. El a fost reclamat de Dorina Muntean, sora unui pacient grav rănit într-un accident de muncă în 2014. Femeia a fost șocată când și-a dat seama că Titel nu era medic. „Fratele meu a fost adus cu elicopterul la Clinica de Arși. El ne-a așteptat la elicopter. Ne-a spus că e doctorul Cătălin și că i-a chemat de acasă pe cei mai buni medici. Era în halat alb. De față cu mine le-a cerut să aibă grijă de pacient. L-am crezut”, povestește hunedoreanca. Apoi nu a mai scăpat de așa-zisul doctor: „Cerea mereu bani pentru niște fiole scumpe. Zicea că are bonurile. Apoi m-am trezit cu el acasă, unde venise să îmi ceră 100 de milioane pe care el le-ar fi plătit pentru fiolele scumpe și vitale pentru fratele meu, pretinzând că îi sunt datoare. Atunci am sunat la 112”. Cam târziu, pentru că deja îi băgase în buzunar peste 4.000 de euro.

„Am prins o castană și sunt șeful SRI acum”

Ne puteți urmări și pe Google News

Când a refuzat să mai cotizeze, „doctorul” ar fi amenințat-o: „Mi-a spus că a prins o castană și a devenit șeful SRI pe partea de Vest, că statutul de medic era acoperirea, și că va trimite mascații de la Timișoara peste mine ca să recupereze banii”. Numai că, ieri, au venit mascații peste Cătălin Titel, fiind reținut pentru 24 de ore. „În cursul lunilor mai – iunie 2014, profitând de vulnerabilitatea femeii și atribuindu-și calitatea mincinoasă de medic, Cătălin Titel a pretins și primit de la Dorina Muntean 15.000 de lei, inducând-o în eroare cu privire la faptul că banii ar fi necesari pentru achiziționarea medicamentelor și a altor materiale sanitare necesare tratării fratelui ei, aspect contrar realității, în condițiile în care întregul tratament a fost asigurat de spital”, susțin anchetatorii.

Recidivist

În 2012, Cătălin Titel s-a aflat pe listele PRM pentru Consiliul Local Timișoara. Procurorul Mihaela Pop l-a trimis în judecată în 2013, pentu aceleași infracțiuni. „Era angajat la Spitalul Municipal și pretindea că e medic, solicitând pacienților sau aparținătorilor diverse sume de bani”, a declarat, pentru EVZ, procurorul. A fost condamnt la doi ani cu suspendare. După proces a schimbat spitalul, umblând agitat pe holurile Casei Austria, îmbrăcat în halat alb, și tot în halat își punea fotografii pe rețelele de socializare.