RECORD de PERMISE SUSPENDATE. Peste 8.000 de șoferi au primit AMENZI DE CIRCULAȚIE

RECORD de PERMISE SUSPENDATE. Peste 8.000 de șoferi au primit AMENZI DE CIRCULAȚIE

La sfârşitul săptămânii trecute, Poliţia Română a acţionat, în spaecial, pe sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic, utilizând aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotare, amplasate în „cascadă”. Cei peste 1.200 de polițiști au amendat peste 8.300 de șoferi care au încălcat regulile de circulație, iar 372 au rămas fără permis de conducere. Cele mai multe sancțiuni au fost date pentru depășirea vitezei legale.

Poliţiştii au demarat o acțiune ce a avut ca scop salvarea de vieţi. Poliția Română transmite că  viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sunt principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

Sâmbătă au fost prezenţi în stradă 1.223 de poliţişti de la rutieră şi 312 poliţişti de la ordine publică, fiind utilizate 476 de aparate radar.

Au fost constatate 125 de infracţiuni, dintre care 108 la regimul circulaţiei şi au fost aplicate 8.349 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.640.024 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dintre sancţiunile aplicate, 5.437 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 99 pentru depăşiri neregulamentare, 37 pentru consum de alcool şi 2.721 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 372 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care 131 pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 97 pentru depăşiri neregulamentare, 50 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi 94 pentru alte abateri de circulaţie.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au retras 129 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, le recomandăm celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.