PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Companii

Recrutări intensive la cel mai mare angajator britanic din România

Autor: | | 0 Comentarii | 649 Vizualizari
Provident face angajari
Pentru Provident România, 2016 promite să fie poate cel mai plin an de până acum, prin prisma contractelor de angajare nou încheiate, cu peste 3 000 de agenți de vânzări și peste 400 de poziții noi, la nivelul întregii țări, pentru care compania caută încă să angajeze.

“Recrutăm în continuare, există săptămânal poziții noi, mai ales în zona de vânzări. În acest moment compania are deschise mai multe poziții, atât full time, cât și part time, cele mai multe posturi disponibile fiind în zone ca Muntenia (193 posturi vacante), Transilvania (60 posturi vacante) și Moldova (54 posturi vacante)”, declară Marius Ciurariu – Director Resurse Umane, Provident România.

 „Provident este o companie foarte stabilă, cu o abordare de business extrem de inteligentă, care ne-a permis să creștem vânzările, echipa și să deschidem noi sedii chiar în perioada crizei financiare, în 2008, 2009 și 2010. 

Angajăm oameni în vânzări, operatori call center, specialiști în domeniul financiar, în domeniul IT și în marketing. Cele mai multe poziții se regăsesc în cadrul departamentului de vânzări, dar avem multe job-uri și în sediul central.

În prezent, poziţiile cel mai greu de ocupat sunt cele din zona de IT, din cea financiară şi marketing. În principiu, toate aceste poziţii sunt greu de ocupat din cauza faptului că posturile necesită, pe lângă competenţe tehnice, şi abilităţi de înţelegere a modului în care funcţionează businessul”, spune Marius Ciurariu.

Ce își doresc angajații

“Suntem o companie orientată către oameni, asta ne face să ascultăm cu atenție ce își doresc angajații noștri și să facem tot ce ne stă în putință să se simtă bine în companie. Cred că angajații Provident nu se deosebesc de angajații altor companii din perspectiva a ceea ce își doresc. Vor un loc de muncă plăcut, dinamic, care recunoaște performanța și care oferă perspective clare de dezvoltare profesională. Suntem aproape de angajații noștri, construim foarte multe programe destinate lor, iar grija pentru ei este evidentă. Doar în anul 2015 au fost promovați peste 70 de angajați pe poziții superioare în cadrul Provident. De asemenea, ceea ce ne diferențiază pe noi de alte companii și este punctat foarte bine de către angajații noștri ori de câte ori îi întrebăm ce le place la locul de muncă, este modul de lucru. Modul de lucru este bazat foarte mult pe spirit antreprenorial, dezvoltat de-a lungul anilor, mai ales în zona de vânzări, unde agenții erau colaboratori independenți și nu angajați.

Ce salariu are un agent de vanzari de la Provident

“Schema de salarizare a agenților de vânzări are două componente: componenta de bază, care este fixă – un venit regulat și stabil, și componenta variabilă, cu bonusuri în funcție de performanță. În medie, un agent câștigă 977 lei, venit brut, pentru 3,5 ore lucrate pe zi. Dar există un număr mare de agenți care lucrează full time și ale căror venituri pot ajunge până la 3.000 lei, net.

Un alt aspect important este grija pe care o avem legată de programele de formare și dezvoltare a angajaților noștri. În fiecare an, susținem în jur de 200 de sesiuni personalizate de pregătire pentru angajați. În plus, pentru a susține dezvoltarea continuă a oamenilor noștri, în funcție de nevoile identificate în cadrul proceselor de evaluare, am dezvoltat o serie de programe de învățare personalizate”.

Care este profilul de angajat pe care îl caută Provident?

„Profilul candidatului este strâns legat de domeniul în care activează. În vânzări, spre exemplu, ne interesează oameni cu spirit antreprenorial, cu dorința de a face performanță și care să pună clientul și nevoile clientului pe primul loc. Apoi trebuie să fie o persoană careia sa-i fie ușor să inițieze și să mențină relațiile cu clienții și o persoană cu disciplina muncii. În Provident nu este importantă doar vânzarea în sine, ci mai ales relația dintre clienți și companie.
 

Pentru pozițiile din sediul central, ne uităm mai ales la experiență și la viziune. Și aici este important pentru noi ca oamenii să fie pe cât posibil de independenți, dar în același timp să poată lucra în echipe extinse, unde vor lua contact cu colegi din toate departamentele companiei”, spune Marius Ciurariu.

 

În România, Provident Financial este prima instituție care, în primăvara anului 2006, a lansat în premieră împrumutul la domiciliu, pe baza unui model de afaceri cu o istorie de peste 130 de ani. Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Est și una dintre cele mai puternice 250 de companii britanice listate la Bursa din Londra.

 


Tag-uri: Provident, angajari, angajari IT, provident HR, marketing provident
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Recrutări intensive la cel mai mare angajator britanic din România.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi