Rectorul acuzat de plagiat, la dispoziția Comisiei de Etică din universitatea pe care o conduce. Surse: profesorii se tem că li se pot imputa situații similare

Rectorul acuzat de plagiat, la dispoziția Comisiei de Etică din universitatea pe care o conduce. Surse: profesorii se tem că li se pot imputa situații similare

Acuzat luni de plagiat, rectorul Universității de Vest din Timișoara a convocat, miercuri, în ședință reunită extraordinară, Senatul și Consiliul de Administrație al instituției. Miza acestui demers a fost să asculte, în direct, opiniile profesorilor referitoare la faptele neacademice care i se impută public, cu numai câteva zile înainte de alegeri. Amintim că Marilen Pirtea candidează, din poziția de cap de listă din partea PNL Timiș, la Camera Deputaților.

”Poziția instituțională a UVT cu privire la informațiile din presă la adresa mai multor membri ai comunității academice din UVT și a instituției rectorului”, acesta a fost, conform invitației transmise de rectorul Marilen Pirtea, punctul unic aflat pe ordinea de zi a ședinței. În timpul ședinței, rectorul s-a pus la dispoziția Comisiei de Etică, care a stabilit că se va autosesiza, urmând ca în perioada următoare să fie convocați membrii ei. De asemenea, Pirtea a cerut instituirea unui  grup de lucru care să analizeze dacă actualele proceduri  de gestionare a cercetării universitare sunt clare.

”Comisia de Etică a UVT va fi convocată și va discuta acest subiect (n.r. acuzele de plagiat aduse prin intermediul presei rectorului Marilen Pirtea și celorlalți semnatari ai articolelor incriminate)”, transmite Florin Jurca, purtătorul de cuvânt al UVT.

Acesta a ținut să precizeze faptul că în timpul ședinței extraordinare convocată de rectorul acuzat de plagiat ”majoritatea vorbitorilor au întărit faptul că, până la proba contrarie, persoanele vehiculate de acuzațiile din presă sunt prezumate nevinovate”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest context, unul din membrii Senatului UVT, care a participat la ședința de miercuri, a declarat pentru EVZ faptul că majoritatea membrilor structurii se simte vulnerabilă în legătură cu situații similare care pot fi descoperite în lucrările publicate în anii anteriori.

Conform Pressone.ro, cel puțin patru articole științifice care poartă semnătura rectorului UTV, Marilen Pirtea, publicate între 2008 și 2015, prezintă suspiciuni de plagiat, redând fragmente întregi din alte surse, fără a fi ciotate. Articolele, care îl au ca prim autor pe Marilen Pirtea, sunt scrise în engleză și au fost publicate în revista „Annales Universitatis Apulensis, Series Oeconomica”. (Foto: Adrian Pîclișan)