Rednic s-ar întoarce să dreseze „câini”

Rednic s-ar întoarce să dreseze „câini”

„Puriul” dă târcoale echipei din Ștefan cel Mare și ar putea reveni pe banca dinamoviștilor în iarnă.

Mircea Rednic (52) este curtat intens de Ionuț Negoiță, patronul echipei Dinamo, dar și de președintele Constantin Anghelache, pentru a reveni la echipa la care s-a consacrat ca fotbalist.

Este ultimul tehnician care a adus titlul în „Groapă”

„Puriul” a evoluat în perioada 1983 - 1990 pentru echipa din Ștefan cel Mare, iar ca antrenor i-a dirijat pe „roș-albi” în 2006 - 2007 și 2008 - 2009.

Ne puteți urmări și pe Google News

În primul mandat, Rednic a câștigat campionatul, iar de atunci dinamoviștii nu au mai reușit să repete performanța. Și Dinu Gheorghe, președintele de la Rapid, l-ar fi vrut pe Rednic la echipa sa, dar tehnicianul a lămurit problema. „Dacă mă întorc în campionatul românesc, o s-o fac doar la Dinamo. Le urez succes rapidiștilor, dar să-și caute alt antrenor”, a anunțat „Puriul”.

Vrea să-și trateze problemele de sănătate

Antrenorul a asistat la meciul pe care Dinamo l-a încheiat la egalitate cu Petrolul, scor 0-0, în etapa a 16-a a Ligii I, iar negocierile cu tandemul Negoiță - Anghelache vor continua în această iarnă, răspunsul final urmând să fie dat de Rednic până la Crăciun. Deocamdată, el are probleme de sănătate și vrea să-și concentreze întreaga atenție pentru a le pune la punct. „Am făcut mai multe analize și concluzia doctorilor a fost că trebuie să efectuez o intervenție chirurgicală, de aceea plec acum în Belgia. Nu e grav, dar nu pot amâna. Pe lângă asta, mai trebuie să fac o operaţie la genunchi”, a declarat Rednic.