Reducerea TVA, insuficientă pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei!

Reducerea TVA, insuficientă pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei!

Coaliția pentru Dezvoltarea României consideră că reducerea TVA este insuficientă pentru a crește competitivitatea economiei.

Aceasta propune implementarea mai multor măsuri de politică fiscală, printre care reducerea impozitului pe dividende și abrogarea supra-accizei la combustibili, informează Agerpres.

''În condițiile în care economia României abia își revine după criza care a determinat intrarea în insolvență a peste 158.000 de companii cu capital românesc și străin, Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) consideră că reducerea TVA este o măsură insuficientă pentru dezvoltarea economică durabilă a României și că politica fiscală ar trebui îndreptată spre accelerarea formării de capital autohton, încurajarea investițiilor în active productive și creșterea competitivității companiilor active în României'', se arată într-un comunicat al Coaliției.

CDR consideră necesară și urgentă implementarea mai multor măsuri de politică fiscală — consolidarea fiscală pentru impozit pe profit și TVA a grupurilor de firme cu domiciliul fiscal în România; abrogarea taxei pe construcții speciale, plafonarea CASS la maximum 3 salarii medii brute pentru pachetul de servicii medicale de bază, abrogarea supra-accizei la combustibili pentru reducerea ponderii costurilor cu transportul în valoarea mărfurilor și serviciilor și reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%.

Ne puteți urmări și pe Google News