Reducerea TVA la alimente a adus bani în plus la buget

Reducerea TVA la alimente a adus bani în plus la buget

În prima lună cu TVA redus la alimente (iunie), de 9%, la buget s-au încasat 400 de milioane de lei în plus, a spus, ieri, Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor.

 Evoluția a depășit așteptările, în condițiile în care oficialii estimau că, din cauza scăderii taxei pe valoarea adăugată de la 24%, veniturile se vor diminua cu circa jumătate de miliard de lei. „Impactul prognozat pe iunie al introducerii cotei TVA de 9% la alimente era unul negativ de 500 milioane de lei. Nu numai că datele arată o apropiere, dar avem un plus de 400 milioane de lei”, a declarat ministrul Finanțelor.

Acesta a precizat că situaţia efectivă a impactului reducerii TVA pentru alimente, de la 24 la 9%, de la 1 iunie 2015, va fi publicată pe 3 august. „Abordarea mea este una pozitivă referitor la celelalte măsuri din Codul Fiscal. Nu am motive să cred că celelalte măsuri nu vor avea impactul prognozat pentru 2016”, a mai spus ministrul.

Codul Fiscal aprobat de Parlament și trimis spre reexaminare de președintele Klaus Iohannis prevede scăderea taxei pe valoarea adăugată generală de la 24% la 19%, nivel la care se afla în 2010.

Ne puteți urmări și pe Google News