REFERAT DNA. Vâlcov INTERVENEA în activitatea de CONTROL a FISCULUI

Darius Vâlcov a fost plasat în arest la domiciliu
Autor: | | 5 Comentarii | 1037 Vizualizari

Potrivit documentelor transmise de DNA magistraților Curții Supreme, fostul ministru Darius Vâlcov este suspectat că a încercat să influențeze activitatea de control a Direcției Generale Antifraudă Fiscală, astfel încât firmele pe care le controla prin interpuși, Plus Confort, MKS Still Grand Serv și Sbogmar Pro Design, să-și poată desfășura activitățile ilegale.

În urma înregistrărilor ambientale realizate de procurorii DNA, reiese "implicarea inculpatului Florin Minel Prina şi a inculpatului Bogdan Darius Vâlcov în protejarea activităţilor comerciale ilicite desfăşurate de aceste societăţi comerciale, prin intermediul cărora au realizat câştiguri personale materializate în lucrări de reabilitare a unor imobile controlate prin interpuşi, consultarea permanentă şi influenţarea inculpatului Vâlcov, ministru al Finanţelor în Guvernul României, de a interveni în activitatea de control desfăşurată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, cuantumul sumelor de bani provenite din infracţiuni de corupţie - trafic de influenţă şi spălarea acestora prin intermediul unor societăţi comerciale pe care le controlau şi crearea de circuite financiare fictive, de natură a masca aceste activităţi ilicite, direcţionarea sumelor de bani provenite din infracţiuni de corupţie, evaziune fiscală, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru obţinerea de avantaje materiale de către Vâlcov (Hotelul City Slatina), sustragerea şi distrugerea de documente de natură să conducă la exonerarea de răspundere penală a acestora cu prilejul unor eventuale investigaţii penale", se arată în referatul de arestare al DNA, citat de mediafax.ro.

Magistrații de la Înalta Curte au decis, ieri, plasarea în arest la domiciliu a senatorului PSD, Darius Vâlcov, pe care procurorii DNA îl acuză de trafic de influență.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi