PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

Regele Mihai I, o personalitate tragică a istoriei românilor

Autor: Cătălin Olteanu | sâmbătă, 23 ianuarie 2016 | 12 Comentarii | 3366 Vizualizari
Regele Mihai I
25 octombrie 1921 a fost o zi de mare sărbătoare. Vedea lumina zilei fiul Principilor Carol şi Elena, primul vlăstar regal născut pe teritoriul României Mari, cel care trebuia să fie Regele unei Românii consolidate instituțional, economic și cultural, al unei națiuni care să își cultive reflexele democratice, să își șlefuiască maniera de guvernare după chipul și asemănarea Occidentului, să elimine gradual tarele civilizaționale, parte a moștenirii orientale.

 

Numele de Mihai – după Mihai Viteazul, care era privit în epocă ca fiind primul făuritor al unităţii naţionale – însuma toate aceste speranţe puse în viitorul Rege şi, implicit, în viitorul României.

Cu toate că jocul istoriei contrafactuale este seducător, nu putem ști ce s-ar fi întâmplat dacă țara noastră nu ar fi trecut prin furcile caudine ale secolului XX, prin experienţele traumatizante ale pierderilor teritoriale şi totalitarismelor de extremă-dreapta şi stânga care au măturat continentul european.

Calităţile Regelui Mihai, asemănătoare bunicului Său, pot fi un indiciu că România s-ar fi dezvoltat în ritmul ei, calmul, moderaţia, echilibrul şi prestanţa Regelui fiind dovezi concludente în acest sens.

Prima domnie și-a început-o la vârsta de 6 ani și a terminat-o la 9 ani

Prima domnie – între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930 – s-a derulat în condiţii speciale, Regele având o vârstă fragedă şi fiind, astfel, incapabil să îşi exercite atribuţiunile regale, o Regenţă contrasemnând în numele Său actele guvernamentale.


A doua domnie a venit într-un moment foarte dificil pentru România. În urma pactului de neagresiune sovieto-german şi a împărţirii sferelor de influenţă, Uniunea Sovietică a forţat cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţei după ultimatumurile de la sfârşitul lunii iunie 1940.


FOTO: Regele Mihai, la vârsta de 4 ani



De asemenea, Germania și Italia au fost de acord cu o parte din pretențiile Ungariei, astfel că la 30 august 1940 s-a semnat Dictatul de la Viena (privit ca al doilea arbitraj de la Viena – primul a fost la 2 noiembrie 1938 şi s-a încheiat cu anexarea sudului Slovaciei de către maghiari – de către istoriografia de la Budapesta) întro cameră a Palatului Belvedere, prin care România ceda nord-vestul Ardealului.


Atribuții decorative

Regele Carol al II-lea a fost nevoit să abdice şi să-i lase locul fiului său, Mihai. Prerogativele regale fuseseră mult diminuate încă din 4 septembrie, Carol sperând să îşi păstreze tronul, dar niciun partid nu a mai fost dispus să îl sprijine.

Astfel că Regele Mihai avea atribuţii restrânse, mai mult decorative, adevăratul lider al statului fiind prim-ministrul Ion Antonescu. Acesta nu a depus jurământul clasic – Constituția era abrogată și nici nu a primit votul de aprobare al Parlamentului – la acea dată era suspendat, iar o nouă sesiune parlamentară avea să se deschidă abia la 1 decembrie 1946.

Lipsa de consideraţie, tratamentul ireverenţios şi credinţa lui Antonescu că Regele este un simplu copil au constituit greşeli atunci când trupele naziste au început să sufere înfrângeri pe frontul de est.

23 August, o lovitură dură dată mașinăriei de război germane

Îndepărtarea totală a Suveranului din zona puterii a dus la crearea unei opoziţii împotriva mareşalului, în jurul celui care rămânea, şi după restrângerea atribuţiilor, capul oştirii.


România a semnat armistițiul cu Uniunea Sovietică abia în noaptea de 13 septembrie 1944.


Coagularea unui bloc al partidelor care doreau ieşirea din alianţa cu Germania şi alăturarea de partea forţelor Naţiunilor Unite s-a încheiat odată cu semnarea acordului din 20 iunie 1944 care a dus la apariţia BND – Blocul Partidelor Democrate. Concretizarea noii alianţe s-a produs la 23 august 1944. Inițial, lovitura trebuia să se dea pe 26 august, dar intenția lui Antonescu de a pleca pe front a grăbit procesul de înlocuire a sa. Actul de la 23 august, convertit prin arestarea cuplului Ion şi Mihai Antonescu, a reprezentat o lovitură grea pentru mecanismul militar al germanilor în zona Balcanilor. În plus, populaţia a fost scutită de efectele groaznice ale războiului. Din păcate, mulţi au crezut într-o minimă predictibilitate din partea sovieticilor, dar nu au existat decât aparenţe ale bunăvoinţei Moscovei.

Speranțe deșarte

De asemenea, au crezut întrun ajutor ipotetic şi iluzoriu din partea occidentalilor, ajutor care nu a mai sosit din motive de realism politic. Astfel că România a semnat armistiţiul abia în noaptea de 13 septembrie 1944, până atunci considerându- se de către sovietici că se află în continuare în război cu ţara noastră.

În acest mod au luat prizonieri câteva zeci de mii de soldați români și au acționat ca și cum se aflau pe teritoriul unui stat învins. Fapt adevărat. România nu a primit statut de cobeligerant la conferinţa păcii de la Paris. Cu toate acestea, bătălia diplomatică dată pentru a recupera întreaga Transilvanie a fost câştigată şi datorită efortului imens depus de soldaţii români în Ungaria, Austria sau Cehoslovacia, totul începând cu actul Regelui din 23 august 1944

Greva regală nu a reușit să oprească tranziția spre comunism

Au urmat trei ani de tranziţie la capătul cărora s-a instalat regimul totalitar comunist pentru următorii 45 de ani. Trei ani în care dezamăgirile au fost multiple și constante, iar speranțele au fost înșelate recurent. Principalele forţe democratice au încercat să împiedice comunizarea ţării, să atragă atenţia Occidentului asupra abuzurilor comise de guvernul Groza – venit la putere la 6 martie 1945 în urma presiunilor puse de adjunctul Comisarului Poporului pentru Afaceri Externe Vâşinski – şi deficitului din ce în ce mai accentuat de democraţie din România.



Istoria implacabilă

Toate speranțele politicienilor români și ale Regelui Mihai au fost spulberate de realitate: Europa se afla întro criză economică profundă, iar Uniunea Sovietică ocupa militar Europa Centrală şi de Est.

Sub umbrela confortabilă a Moscovei, PCR a folosit metodele arbitrariului, intimidării, violenței și propagandei agresive și mincinoase pentru a-și consolida poziția.


Greva nu a folosit decât la primirea în guvern a câte unui reprezentant din partea partidelor istorice.


Greva regală declanşată de Rege între august 1945 şi ianuarie 1946 nu a folosit decât la primirea în guvern a câte unui reprezentant din partea partidelor istorice, total insuficient pentru ca Istoria să nu îşi continue cursul implacabil. În toamna anului 1947 s-au risipit și ultimele incertitudini. În noiembrie, Iuliu Maniu a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru „înaltă trădare”. La o zi după anunţarea verdictului, Regele Mihai pleacă la Londra pentru a asista la căsătoria dintre Elisabeta şi Philip.

Aici o întâlnește pe viitoarea soție, Ana, fiica Prințului Rene de Bourbon-Parma și a Prințesei Margareta a Danemarcei. Autoritatea Suveranului a fost ignorată total de guvernul pro-comunist pe toată perioada călătoriei întreprinse în Marea Britanie şi după întoarcerea în România. Decizii foarte importante – schimbări masive în magistratură, în armată, semnarea unui tratat de prietenie cu Iugoslavia în timpul vizitei lui Iosip Broz Tito, numirea fără consultarea și semnătura Regelui, a spionului sovietic Emil Bodnăraș în funcția de ministru al Apărării – au fost luate cu ignorarea totală a factorului monarhic.

Abdicarea, un plan minuțios al comuniștilor

Oficialii comunişti au crezut că Regele nu se va întoarce, dar acesta a revenit în ţară pe 21 decembrie 1947 fără a mai aştepta trenul regal, primirea rece, chiar ostilă făcută pe aeroport de liderii PCR contrastând puternic cu veselia etalată la plecare.

Această situație nu a făcut decât să îi determine pe Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej și ceilalți să acționeze direct pentru îndepărtarea Regelui. Pe 29 decembrie este adoptat un plan de măsuri de către CC al PCR prin care se pun la punct detaliile abdicării, măsurile de protecţie şi pază a instituţiilor importante împotriva unor eventuale tulburări, mobilizarea activiştilor de partid şi a „organizaţiilor de masă” şi punctele de pe ordinea de zi a Parlamentului.


FOTO: În dialog tensionat cu Gheorghe Gheorghiu- Dej FOTO: HISTORIA.RO



În acea seară, premierul Groza îl sună pe Rege pentru a-l anunța să vină în Capitală a doua zi pentru a discuta o „problemă de familie”

 Întâlnirea tensionată de la Palatul Elisabeta

Pe 30 decembrie, Groza şi Dej se prezintă la Palatul Elisabeta cu actul abdicării şi îl forţează pe Rege să semneze. Nu putem şti cu certitudine ce anume s-a discutat, ce ameninţări s-au proferat din partea celor doi comunişti, cine şi dacă a purtat un pistol. Cert este că liniile telefonice au fost tăiate, iar gărzile Palatului au fost înlocuite cu combatanţi din divizia Tudor Vladimirescu. Imediat după aceea se convoacă o şedinţă de guvern în care Petru Groza le aduce la cunoștință miniștrilor că a avut loc „o lichidare prietenească a monarhiei” și că vor merge „înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase.”

Are loc şi o şedinţă a forului legislativ. Acesta a consemnat lovitura de stat dată cu foarte puţin timp înainte, votul fiind o simplă formalitate. Preşedintele Adunării Deputaţilor – Mihail Sadoveanu – îi dă cuvântul lui Groza, care citeşte actul abdicării şi proclamaţia guvernului.

Monarhia, o „piedică”

În proclamație se arată că monarhia „constituia o piedică în calea dezvoltării țării noastre spre un regim de democrație populară”, Republica Populară deschizând noi căi „ de mărețe înfăptuiri.”

În final le cere deputaţilor din sală „să înălţăm noua formă de viaţă a statului nostru (...) patria tuturor celor ce muncesc cu braţele şi cu mintea, de la sate şi de la oraşe.” Se adoptă legea pentru constituirea Statului Român în RPR şi are loc numirea unui Prezidiu Provizoriu format din 5 membri: Constantin Ion Parhon, care este şi preşedintele organismului, Ion Niculi – de profesie muncitor şi vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor la acea dată, Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec – ministru al Educaţiei Naţionale şi Gheorghe C. Stere – preşedintele Curţii de Apel Bucureşti. Ultimul nu se afla în București și va depune jurământul ulterior.

Parlamentul, convocat ilegal

Faptul că Regele nu putea abdica şi în numele urmaşilor săi, că şedinţa din 30 decembrie 1947 fusese convocată în mod abuziv – Parlamentul se afla în vacanţă până pe 20 ianuarie – sau că decizia de a abroga Constituţia era ilegală, nu au constituit piedici pentru autori.

A revenit în țară după mai mult de patru decenii

În ultimul caz, legea fundamentală putea fi cel mult revizuită. Conform articolului 129 se discuta oportunitatea revizuirii, apoi se dizolva Parlamentul şi se organizau alegeri pentru o Adunare Naţională Constituantă.


FOTO: Mihai I, la ședința solemnă a Parlamentului ce i-a fost dedicată FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU



În acest mod s-a pus capăt anomaliei reprezentate de republica monarhică. Regele Mihai va părăsi ţara pe 3 ianuarie 1948. Va reveni peste mai bine de 40 de ani într-o Românie profund schimbată, de nerecunoscut pentru Suveran.

Tag-uri: regeke mihai, mihai viteazu, romania, basarabia, uniunea sovietica, bucovina, germania, ungaria, palatul Belvedere, moscova, mihai antonescu, transilvania, cehoslovacia, pcr, printul rene de burbon parma, printesa margareta, danemarca, iosip broz tito, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Petru Groza, Mihail Sadoveanu, curtea de apel bucuresti




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.