Reghecampf nu-și lasă jucătorii în cantonamentul naționalei: „Probabil va fi iar scandal! Nu se va mai întîmpla asta”

Reghecampf nu-și lasă jucătorii în cantonamentul naționalei: „Probabil va fi iar scandal! Nu se va mai întîmpla asta”

Selecționerul Anghel Iordănescu a stabilit pentru începutul lui 2016 un stagiu de pregătire în care va testa doar jucători din Liga I, acțiune cu care antrenorul campioanei României nu e de acord.

Cu această ocazie, Laurențiu Reghecamp, tehnicianul Stelei, a dat de înțeles că nu-și va lăsa elevii să participe la acest cantonament, mai aels că returul Ligii I va lua startul pe 14 februarie.

Cu siguranţă că toţi jucătorii pe care îi avem la dispoziţie şi care sunt sănătoşi vor merge în cantonament cu Steaua, nu cu naţionala. Vom vedea ce se va întâmpla. Probabil că va fi un scandal.

Cel mai important pentru selecţioner e să aibă jucătorii în cea mai bună formă când va avea cea mai mare nevoie de ei. Adică în vară, când vor merge la turneul final. Cred că ne vom înţelege. Am o relaţie destul de bună cu selecţionerul. Eu îl respect şi cred că va înţelege acest lucru. Ne-am întâlnit, dar vom avea timp să vorbim când se va termina campionatul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu siguranţă o să vorbesc cu nea Puiu şi o să găsim o soluţie. Cred că mai important pentru dânsul e ca jucătorii să joace meci de meci”, a spus Reghecampf, în cadrul unei conferinţe de presă.