Regretele șefului de Poliție care nu-l poate prinde pe Orlando, copilul hoț din buzunare: „Am un sentiment de insatisfacţie profesională că nu pot rezolva această situaţie”

Regretele șefului  de Poliție care nu-l poate prinde pe Orlando, copilul hoț din buzunare: „Am un sentiment de insatisfacţie profesională că nu pot rezolva această situaţie”

Comisarul-şef, Cezar Filip, comandantul Poliţiei Piatra Neamţ recunoaşte că are o situaţie în care se produc infracţiuni pe bandă rulantă, dar în cazul căreia nu are soluţie deşi prinde făptaşii de fiecare dată - Orlando şi banda sa.

Este vorba de cazul minorilor care fură din buzunare şi care produc şi tâlhării, dar care, pentru că au sub 14 ani, nu pot răspunde în faţa legii. „Am un sentiment de insatisfacţie profesională că nu pot rezolva această situaţie. Am ridicat această problemă în cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Neamţ. Am solicitat şi intervenţa aleşilor din judeţ, în Parlamentul României, a avut loc chiar şi o interpelare în plen, dar nu am mai primit vreun răspuns. Aceste genuri de infracţiuni se petrec în întreaga ţară. Singura soluţie este să existe un act normativ care să stabilească o procedură şi pentru aceşti minori“, a declarat comandantul Poliţiei Piatra Neamţ, citat de publicația locală www.realitateamedia.ro. Duși la poliție de peste 30 de ori Polițistul a mai menţionat că grupul de minori a fost prins şi dus la poliţie de peste 30 de ori şi că modul de operare este unul extrem de simplu şi de eficace. Minorii îşi aleg victimele şi aplică două tactici. Una este de-numită de poliţişti „mă bate, nene, mă bate“ şi se desfăşoară în felul următor: doi sau trei minori se prefac că se iau la bătaie, iar unul dintre aceştia cere ajutorul victimei de care se lipeşte solicitând ajutor. În acel moment acţionează profitând deja de faptul că s-au apropiat foarte mult de cel vizat. Un alt mod de operare este cel în care copiii aleg victime persoanele mai în vârstă, de obicei femei şi le smulg pur şi simplu genţile din mână, potrivit sursei citate. Gașca „Este o gaşcă de până la 10 minori, dar care nu acţionează toţi odată, ci atunci când se întâlnesc aplică astfel de metode pentru a produce infracţiuni. Am reuşit să probăm şi să trimitem în judecată doi majori, pentru care am propus trimiterea în judecată, dar sunt cazuri în care acţionează fără coordonarea unor persoane majore“, a mai declarat comisarul-şef Cezar Filip. Orlando şi acoliţii săi au făcut deja mai multe victime în Piatra Neamţ, una dintre acestea fiind un domn cu funcţie importantă şi care a fost furat de 8.000 de lei chiar de ziua sa.