PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

DEPRAVARE MAXIMĂ. Unde se află locul unde oamenii se AUTOSATISFAC în NUMELE DIVINITĂŢII. Obiceiurile RELAŢIILOR INTIME ating cele mai înalte culmi ale IMORALITĂŢII | GALERIE FOTO

Autor: | | 4 Comentarii | 10912 Vizualizari
În mod paradoxal, societatea occidentală este plină de pudoare când vine vorba de discuţiile legate de relaţiile sexuale, însă, de-a lungul timpului, acest subiect tabu pentru o civilizaţie, era pura realitate, deloc ruşinoasă pentru o alta. Sexualitatea era o latură importantă a vieţii sociale, de multe ori, fiind strâns legată de practicile spirituale.

Tribul Sambian 
Pentru a deveni bărbaţi, copiii acestui trib din Papua Noua Guinee sunt îndepărtaţi de mame şi de orice altă prezenţă feminină, fiind obligaţi să trăiască timp de 10 ani doar în compania altor bărbaţi. În această perioadă, tinerii trec prin mai multe ritualuri al căror scop este înlăturarea oricăror influenţe feminine, astfel, pielea lor este perforată. Din acelaşi motiv îşi provoacă singuri sângerări nazale şi stări de greaţă prin consumarea unor cantităţi mari de trestie de zahăr. 

Ceea ce este cu adevărat de neconceput pentru occidentali ar fi ingerarea lichidului seminal al vârstinicilor. Conform tradiţiei, acest obicei le-ar conferi forţă ţi înţelepciune.

După perioada de iniţiere, în momentul în care au voie să se întoarcă înapoi în trib, aceşti bărbaţi continuă să-şi provoace sângerări nazale în acelaşi moment cu menstruaţia soţiilor lor. 

Tribul Mardujara 
Pentru a marca trecerea de la adolescenţă la viaţa de adult, aborigenii Mardujara din Australia sunt obligaţi să treacă printr-un ritual care nouă ni s-ar părea barbar. Acesta implică circumcizia, urmată de consumarea prepuţului. Imediat după vindecare, organul sexual amsculin este tăiat longitudinal, iar sângele este scurs peste un foc pentru a-l purifica. De aici înainte, bărbatul va micţiona prin incizia făcută şi nu prin uretră. 

Tribul Trobriander
Un alt ritual inacceptabil pentru occidentali vine tot din Papua Noua Guinee. Minorii nu mai mici de 6 ani sunt obligaţi să întreţină relaţii sexuale fără a fi opriţi sau criticaţi. Fetele încep această activitate între vârstele de 6 – 8 ani, iar băieţii la 10 – 12 ani. Nici nu este de mirare deschiderea acestei populaţii vis-a-vis de acest subiect, având în vedere că majoritatea băştinaşilor nici nu poartă haine. 

Tribul din Nepal, unde fraţii împart aceeaşi soţie
În Himalaya, există o comunitate, unde relaţiile fraternale sunt atât de apropiate, încât aceştia împart totul, iar când spunem totul, ne referim inclusiv la soţii. Se pare că această tradiţie ar rezolva multe din problemele familiilor de a găsi partenere pentru fiii lor. 

Cum se descurcă femeia să-şi îndeplinească datoriile faţă de toţi soţii? Îi programează.


Tribul Wodaabee
În ţara din Africa de Vest,bărbaţii îşi fură unii altora soţiile. Încă din copilărie, familiile decid partenerii căsătoriei, aceştia fiind nevoiţi să fie verişori, însă, în perioada festivalului Gerewol, bărbaţii pictaţi pe faţă şi costumaţi, dansează pentru a impresiona femeile şi, speră ei, să reuşească să fure o nouă soţie. 

Egiptul Antic
În Egiptul Antic, faraonii practicau… exhibiţionismul din considerente religioase, astfel, reprezentanţii zeului pe pământ se masturbau în public în apă pentru a asigura abundenţa de apă necesară pentru a fertiliza vastul teritoriu. 


Grecia Antică
Nu mai este niciun secret că în Grecia Antică, homosexualitatea nu era nici păcat, nici tabu. În timp ce femeile îşi desfăşurau activităţile casnice în gineceu, bărbaţii preferau să întreţină relaţii carnale cu alţi bărbaţi. 
Relaţia preferată a grecilor implica un partener mai în vârstă şi unul tânăr. În Atena, bărbatul în vârstă era cunoscut drept „erastes”, iar rolul său era acela de a-l educa şi de a-l proteja pe mai tânărul său model, totodată fiind considerat şi un model demn de urmat de acesta din urmă. 

Iran: tinerii pot plăti pentru căsătorii temporare

Nici societatea contemporană nu duce lipsă de ciudăţenii când vine vorba de acest subiect. De exemplu, în Iran, bărbaţii pot plăti pentru o căsătorie temporară. 

Tradiţia musulmană este extrem de strictă când vine vorba de această activitate, iar tinerii care, totuşi, îşi doresc să întreţină anumite relaţii înainte de căsătorie, pot plăti un astfel de aranjament temporar. Ei sunt nevoiţi să completeze un contract în care trebuie să specifice perioada în care vor să rămână căsătoriţi. 


Tag-uri: Tribul Sambian, Tribul Mardujara, Tribul Wodaabee, Egiptul Antic, Grecia Antică, Tribul Trobriander, relatii anormale, mutilare, desfigurare, canibalism, relatii imorale
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului DEPRAVARE MAXIMĂ. Unde se află locul unde oamenii se AUTOSATISFAC în NUMELE DIVINITĂŢII. Obiceiurile RELAŢIILOR INTIME ating cele mai înalte culmi ale IMORALITĂŢII | GALERIE FOTO.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi