Am văzut, în desele rânduri în care am ajuns la Putna, grupuri de turiști frivoli, gălăgioși, veniți doar să bifeze încă o poză cu un monument celebru pe fundal. Strigătele, glumele, chiotele cu care se dau jos în parcare se liniștesc, se topesc pe măsură ce se apropie de mănăstire.
Dincolo de poartă, în curtea interioară, vorbesc deja în șoaptă, devin stingheri. Testul final este în fața mormântului lui Ștefan. La vederea lui, toți (dar absolut toți) au un moment de încremenire. Se pierd. Copleșiți, cu răsuflarea tăiată. Apăsați de o tensiune care plutește în aer. În fața pietrei de mormânt, îți vin în minte toate orele de istorie, toate filmele, bune sau proaste, toate lecturile obligatorii pe care le-ai înghițit în silă.
Toți Cozoricii și Calborenii... Toate bancurile cu Fane Babanu. Toate clișeele: oleacă bețiv, nițel curvar, „degrabă vărsătoriu de sânge”... Și nu înțelegi. Ștefan, așa cum credeai că îl cunoști, era un pic antipatic, un pic artificial, un fel de exponat din ceară. Or, aici, duhul ăsta care plutește prin aer este mai adevărat, mai concret decât toate prejudecățile formate după manuale anoste și filme de propagandă. Îți amintești că Papa Sixtus IV l-a numit pe Ștefan „Atlet al lui Hristos” (Athleta Christi), pentru că a ținut piept păgânătății, în vremurile în care Occidentul era, ca și astăzi, mâncat de huzur și desfrâu și sfârtecat de lupte fratricide. Și simți cum urcă în tine, om învârtoșat de cinismul lumii de afară, o undă de mândrie. Dar și de jenă.
Din strană, un monah cu barbă și plete albe molfăie printre dinții puțini o frântură de acatist: „Sfinte Mare Voievodule Ștefane, Părintele neamului românesc, primește această laudă pe care noi, nevrednici urmași ai urmașilor tăi, o aducem ție cu umilință.
Ne puteți urmări și pe Google News
Căci nu ne-am arătat destoinici a păzi întreagă sfânta moștenirea ta, lăsată nouă cu multă trudă și credință tare.” Și înțelegi. Acolo, învăluindu-te blând, e duhul părintelui, pe care tu, fiu risipitor, l-ai uitat, l-ai tră- dat, l-ai înșelat. În ochii zurbagiilor de adineaori, în lumina palidă a candelei care nu se stinge niciodată, sticlesc lacrimi. S-au întors acasă!
Recomandările noastre
