Relu Fenechiu, încarcerat la Iași: "Am votat pentru dreptate"

Relu Fenechiu, încarcerat la Iași: "Am votat pentru dreptate"

Fostul liberal, aflat în prezent la Penitenciarul Iaşi, a declarat, pe blogul personal, că a votat pentru un preşedinte care să garanteze o justiţie dreaptă, apreciind că "România nu trebuie să mai fie prizoniera unor decizii absurde".

Fenechiu a postat că are speranţa că, începând de luni dimineaţă, România va păşi pe un drum nou, și că a votat ”pentru dreptate, pentru ca România să nu mai fie prizoniera unor decizii absurde, a unor ambiţii criminale şi a unor interese meschine”.

”Am votat pentru adevăr şi curaj. Am speranţa că, începând de luni dimineaţa, România va păşi pe un drum nou. Chiar dacă unii dintre noi am plătit şi plătim din greu acest preţ, pentru tinerii de astăzi şi pentru milioanele de români care vor «o ţară ca afară», cred că merită să lupţi, întotdeauna, cu orice preţ. Fără libertate, dreptate şi drepturi civile, o naţiune nu poate progresa. Poate supravieţui, dar nu va evolua niciodată”, susţine Fenechiu.

El adaugă că are speranţa că în România, începând de luni, ”cineva va începe să judece corect şi drept faptele, lucrurile şi nu oamenii”.

Ne puteți urmări și pe Google News