Renunţă Atena la banii de la FMI?

Renunţă Atena la banii de la FMI?

Continuarea asistenţei financiare a Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru Grecia nu este de dorit.

Cel puţin aşa a afirmat ministrul de stat în guvernul elen, Nikos Pappas, unul din responsabilii negocierilor cu creditorii Atenei, relatează France Presse, preluată de Agerpres.

"Fac parte dintre cei care cred că FMI nu ar trebui să fie în Europa. Sper că vom găsi o soluţie fără participarea sa", a declarat acest apropiat al premierului Alexis Tsipras ziarului Ethnos.

El estimează că Europa "nu are nevoie" de instituţia de la Washington, care are o "agendă unilaterală şi câtuşi de puţin europeană" şi că ea poate continua fără FMI şi banii lui.

Ne puteți urmări și pe Google News

FMI a fost chemat în ajutorul Greciei la sfârşitul anului 2009 şi s-a asociat instituţiilor europene pentru a iniţia un plan de asistenţă financiară.