PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

Reportaj în Siliștea Gumești, satul natal al lui Marin Preda. Casa „Moromeților” a ajuns o ruină. Cine este ADEVĂRATUL PROPRIETAR care a cumpărat-o cu 35.000 de lei şi nu a făcut nimic | EVZ EXCLUSIV

Autor: | | 9 Comentarii | 2965 Vizualizari
Aşa arată acum faţa casei lui Preda din Siliştea Gumeşti, cu marchiză şi fără prispă
Zi de toamnă însorită. Pe cerul albastru fără niciun pic de nor soarele râde şăgalnic. Este vremea ideală pentru o ieşire din Bucureşti. Ne urcăm în maşină şi demarăm în trombă. Fotoreporterul scormoneşte pe bancheta din spate şi caută în geanta de serviciu ca să fie sigur că are toate „sculele“ la el. Răsuflă uşurat. Aparatura este la locul ei. Destinaţia? Către satul în care s-a născut unul dintre cei mai mari scriitori români ai tuturor timpurilor.

Gândul că vom poposi în locul în care s-a petrecut acţiunea unui roman celebru ne-a făcut să nici nu simţim distanţa de 120 şi ceva de kilometri până la destinaţie. Timpul a trecut numaidecât. Când în faţă ne-a apărut pancarta strâmbă şi ruginită cu „Siliştea Gumeşti“, judeţul Teleorman, am simţit o stare de bine, mirosul de bălegar şi gâştele care îţi blocau accesul îţi dădeau o fericire lăuntrică. Simţeai gustul de ţară, praful ridicat de animale nu te deranja, iar mirosul de struguri gata făcuţi îţi umplea plămânii, iar la fiecare colţ de drum oamenii salutau.


FOTO: Indicatorul peste care anii au trecut, dar care încă ne arată direcţia către satul „Moromeţilor“ FOTOGRAFII: NICU DÎRDÎIAC



De cum am trecut de semnul care ne-a confirmat faptul că suntem unde trebuie, am început să întrebăm de casa Moromeţilor, de Fierăria lui Iocan, de şcoala la care Niculae Moromete a luat premiul, iar Ilie Moromete şi cu Cocoşilă au urmărit serbarea de sfârşit de an, de gârla la care copiii mergeau la scăldat. „Bună ziua! Casa lui Marin Preda?“. „De la monument o luaţi în sus. Nu mai aveţi mult de mers“, ne-au răspuns doi bătrânei osteniţi de munca câmpului, care stăteau pe o bancă din lemn.



FOTO: Faţada casei din „Moromeţii“ a început să se degradeze. Proprietarul n-a mai trecut pe acolo de când a cumpărat-o, de trei ani



După câteva sute de metri, am ajuns. Ceea ce ne-a apărut în faţa ochiilor nu avea nicio legătură cu ceea ce povestea scriitorul în Moromeţii. Casa avea marchiză, iar prispa dispăruse. De afară nu puteai să vezi locuinţa în care a crescut Marin Preda, bălăriile erau atât de înalte încât abia zăreai acoperişul. Gardul rupt, câini înăuntru şi poarta care era legată cu o sârmă era deschisă.

„Păcat de satul nostru că nu este exploatat. Aici s-a născut un om cu carte, care ştia să scrie. Era deştept tare. L-am cunoscut şi eu. Nu vedeţi în ce hal arată ograda unde a locuit Preda? A cumpărat-o Tucă, ăla de la televizor, şi n-a făcut nimic la ea. Cade casa domn’le! Locuinţa trebuie făcută casă memorială. Faceţi ceva şi pentru noi. Să afle o ţară întreagă despre satul Moromeţilor“, ne-a spus Ioana Mina, de 73 de ani, care stătea de vorbă cu alte două localnice pe marginea drumului. Conform contractului de vânzare cumpărare, Marius Tucă a cumpărat casa lui Marin Preda cu 35.000 de lei.



FOTO: Localnicii stau de vorbă pe marginea drumului. Cele trei femei afl ate în faţa casei lui Preda s-au arătat dezamăgite de nepăsarea celor care ar trebui să întindă o mână de ajutor satului „Moromeţilor“



Deşi, potrivit localnicilor, în fiecare weekend Siliştea Gumeşti este „călcată“ de vizitatori, fie ei şi străini, aceştia sunt nevoiţi să întrebe localnicii dacă vor să viziteze ceva, pentru că satul nu este împânzit de indicatoare care să te îndrume spre locurile din roman. Fierăria lui Iocan nu este semnalizată, casa lui Cocoşilă este atât de degradată, mai degrabă pustie, iar casa lui Bălosu, personajul lui Marin Preda din Moromeţii, este pe cale să fie vândută de băiatul acestuia, ofiţer. Norocul de a avea un sat descris într-un roman celebru nu este în atenţia autorităţilor.


FOTO: Scriitorul în costum şi papuci din plastic, la Mogoşoaia



Primarul vrea să dezvolte comuna: apă, canal și asfalt

Proaspăt ales în funcţia de primar al comunei Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, Stelian Niculae este conştient de faptul că această funcţie îi apasă greu pe umeri, mai ales că este edil în satul Moromeţilor, dar mai ales al locului în care s-a născut scriitorul Marin Preda. Acesta se zbate din răsputeri să aducă comuna la un nivel la care trebuia adusă de foarte mult timp, însă, potrivit acestuia conducerea de dinainte nu a mişcat un deget. „Avem un proiect depus cu apă şi canal pe o porţiune de 8,8 km din 24 de km. Sperăm ca în primăvară să începem lucrarea, prioritate în următorii ani. Mai dorim să asfaltăm 7,5 km din 24 de kilometri, dar şi să ajutăm fermierii. Siliştea are foarte multe terenuri, oamenii au foarte multe animale. Trebuie învăţaţi cum să acceseze fonduri europene şi să îşi dezvolte fermele“, a declarat primarul Stelian Niculae (foto).



I-a fost frică de moarte

Pentru Marin Preda, viața a fost ca un uragan. A luat pe sus tot ce i-a stat în cale, dar a şi pus la loc. A furat iubire, dar a dăruit și mai multă. A fost căsătorit de trei ori. În 1954 a cerut-o de nevastă pe poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise primei soții au fost publicate postum. Din păcate, au divorțat după cinci ani, în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor , 70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru. Într-un interviu acordat Formulei As, Elena a povestit despre fricile pe care le avea scriitorul. „Da, Marin avea o mulţime de spaime. Una din ele era legată de friguri, de boala lui din copilărie. De pildă, îi era frică să mai meargă la mare, pentru ca acolo avusese ultima criză. Foarte rar, boala asta perfidă reapărea neaşteptat. Şi da, frica de moarte a avut-o tot timpul. Chiar şi în ziua aceea, ziua fatidică, am primit un telefon disperat de la el, să merg la Mogoşoaia. Era la Cartea Românească, când m-a sunat: „Îmbraca-te! Trebuie să mergem la Mogoșoaia. Bănuiesc că panica lui era legată de primirea unui telefon anume. Nu era prima oară când primea telefoane ciudate, unele de ameninţare. E greu de spus cine anume îl ameninţa”, a declarat Elena Preda, într-un interviu. Nepotul lui Preda, Sorin Preda, care a murit în urmă cu doi ani, era redactor la Formula As.



Sculptura, mai urâtă decât era scriitorul

În inima comunei Siliştea Gumeşti, în curtea şcolii primare din satul natal, acolo unde Marin Preda a reuşit să termine şapte clase, sculptorul Panaite Chifu a turnat, în anul 2006, bustul scriitorului. Potrivit directorului centrului, artistul ar vrea să dărâme mica construcţie pe motiv că sculptura este mai urâtă decât era scriitorul. Cei care vin să viziteze satul „Moromeţilor“ şi poposesc la centrul memorial amenajat în vechea şcoală construită în 1910 au parte de ceva inedit. Centrul memorial expune obiecte, documente şi fotografii privind viaţa şi activitatea scriitorului Marin Preda. În curtea vechii instituţii de învăţământ, autorităţile doresc să reproducă scene din roman: poiana lui Iocan, fierarul din Siliştea, casa lui Bălosu şi a lui Cocoşilă, personaje cunoscute din romanul „Moromeţii“.


FOTO: Plăcuţa care atestă că în această casă s-a născut Marin Preda



Puţin sunt aceia care cunosc faptul că Marin Preda, fiul lui Tudor Călărașu, plugar, și al Joiţei Preda, a primit, la naştere, numele mamei, întrucât părinţii nu încheiaseră o căsătorie legală şi numai astfel Joiţa Preda putea primi pensie ca văduvă de război. Mai avea două surori din partea mamei, Măria şi Miţa, trei fraţi din partea tatălui, Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă), iar din părinţii săi s-au mai născut Ilinca, Marin și Alexandru. Făcea parte dintr- o familie numeroasă.


FOTO: Potrivit directorului centrului memorial, sculptorul vrea să schimbe bustul pentru că este mai urât decât scriitorul



Familia, suspicioasă în caul morţii lui Preda

Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji. În septembrie 1929, învătătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Preda în clasa I, însă tatăl nu-l lasă să meargă. Anul următor, este reînscris în clasa I, la Școala primară din satul natal. Dar copilul participă și la treburile gospodărești, ceea ce face ca, în primele clase, să absenteze adesea de la școală. Se dovedește printre elevii cei mai buni din seria sa, obținând premiul cu coroniță, scenă evocată mai târziu în romanul „Moromeții”. Marin Preda s-a născut la data de 5 august 1922, Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, iar pe 16 mai 1980, scriitorul este găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor din Palatul Mogoşoaia. Familia a rămas convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului „Cei mai buni dintre pământeni“. Deși am încercat să luăm legătura cu Marius Tucă, acesta nu a fost de găsit.


FOTO: Aşa arată băncile în care a învăţat Marin Preda. Pereţii clasei sunt tapetaţi cu imagini ale scriitorului



Avea nota 7 la „compunere“

În centrul memorial din Siliştea, amenajat în vechea şcoală din comună, mirosul de lemn vechi nu are cum să trădeze. Odată ce păşeşti în clasa unde a învăţat Marin Preda, podeaua şi băncuţele dintr-un lemn peste care au trecut anii te duc cu gândul la elevul Marin Preda, cel care, deşi a lipsit mult de la şcoală din cauză că trebuia să ajute la treburile gospodăreşti, a fost unul dintre copiii cei mai iscusiţi din generaţia lui.


FOTO: Foaia matricolă din clasa a VI-a a lui Preda



Nota 10 la lucru manual

Potrivit fişei matricole cu numărul 35, clasa a şasea, anul şcolar 1935-1936, Preda a terminato cu media 9.03. Deşi la exerciţii de memorie liberă reproducere, citire şi lucru manual excela, având note numai de 10, existau şi materii cu care nu se împăca la fel de bine. De exemplu, la exerciţiile de compunerea avea nota 7, iar la geografie, istorie şi muzică nota 8. Cu toate acestea, deşi era doar un copil, când ceilalţi zburdau pe maidan, la gârlă sau alergau pe uliţele satului, scriitorul se ducea acasă să ajute la treburile din ogradă, iar când avea timp mai mult îi plăcea să stea să citească.


FOTO: Joiţa Preda, pe prispa casei, mama scriitorului



Tag-uri: silistea, gumesti, marin preda, casa maorometilor, Marius Tucă, evz, Teleorman, Siliştea Gumeşti, Ioana Mina, Stelian Niculae
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Reportaj în Siliștea Gumești, satul natal al lui Marin Preda. Casa „Moromeților” a ajuns o ruină. Cine este ADEVĂRATUL PROPRIETAR care a cumpărat-o cu 35.000 de lei şi nu a făcut nimic | EVZ EXCLUSIV.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi