Republica Moldova: Dorin Chirtoacă, întâmpinat cu aplauze şi flori la Primărie

Republica Moldova: Dorin Chirtoacă, întâmpinat cu aplauze şi flori la Primărie

Primarul general Dorin Chirtoacă a fost întâlnit cu aplauze şi buchete de flori la Primăria Capitalei, la ședința săptămânală a serviciilor Primăriei. Mai mult, primarul a fost felicitat de subalternii săi, care i-au urat succes în noul mandat.

Chirtoacă a declarat că: ”Mă bucur. Dumnezeu le vede pe toate şi mă bucur pentru acest lucru. Mă gândeam că avem atâtea proiecte începute şi acum să vină alţii să culeagă smântâna. Dar mulţumesc la toţi pentru participare la vot. A fost o competiţie corectă”.

Amintim că Dorin Chirtoacă a reuşit să obţină al treilea mandat la primărie, câştigând în faţa socialistei Zinaida Greceanîi în turul II de scrutin, cu un scor de 53,54 % din voturi.

 

Ne puteți urmări și pe Google News