Rețea de TRAFICANȚI DE DROGURI anihilată în Caraș Severin

Rețea de TRAFICANȚI DE DROGURI anihilată în Caraș Severin

Polițiștii au reușit să încătușeze șase traficanți de droguri în această după-amiază, după ce unul din ei a fost prins în flagrant, joi, cu un kilogram de cannabis asupra sa.

Un bărbat din localitatea Obreja, județul Caraș Severin, care avea la el un kilogram de cannabis a fost prins în flagrant de Politiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin și de procurorii D.I.I.C.O.T. din Caraș-Severin. Bărbatul este liderul unei grupări infracționale specializate  în traficul international, distribuire şi consum de droguri de risc, arată oamenii legii. Polițiștii au mai efectuat un număr de 11 percheziții domiciliare în Caransebeș, la locuințele altor membrii ai rețelei. Șase bărbați au fost condusi la audieri la sediul D.I.I.C.O.T. –Biroul Teritorial Caraș-Severin, și, odată cu ei, și opt consumatori. Primii sunt cercetați pentur comiterea infracțiunilor de introducere în țară, distribuire și consum de droguri de risc și distribuire de substanțe cu efect psihoactiv.

Din cercetări reiese faptul că drogurile erau procurate în Spania. În urma perchezițiilor au fost ridicate ustensilele folosite la porționarea drogurilor și pregătirea lor pentru comercializare.

La activități au participat și polițiști din cadrul B.C.C.O. Timișoara și ai Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin. Acțiunea a beneficiat de sprijinul DIPI.

Ne puteți urmări și pe Google News