PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Cultură

Revista Cenaclul de la Paltinis. Dublu interviu - Nicolae Breban si Augustin Buzura. „Primul rus care a intrat în casă avea un automat cu care a făcut țăndări toate icoanele mamei”

Autor: | | 0 Comentarii | 92 Vizualizari
Revista Cenaclul de la Paltinis. Am selectat, mai jos, două dialoguri de referinta, realizate de Marian Ilea cu scriitorii Nicolae Breban si Augustin Buzura

Revista Cenaclul de la Paltinis

Marian Ilea: Domnule Nicolae Breban, domnule Augustin Buzura, cred că oriunde v-ați afla, aveți în memorie un loc drag, o amintire legată de Baia Mare.

Nicolae Breban: Eu m-am născut în acest oraș, dar foarte curând, pe când aveam eu doi ani, prin ‚36, tatăl meu care pe-atunci fusese funcționar la episcopie, a fost numit preot paroh în comuna Recea, unde în‚ 40 a fost arestat de unguri. Deci amintirile mele sunt legate de această comună; și în‚ 40 am fugit, tatăl meu era arestat la Oradea, cu mama pe grabă prin Turda, pe Dealul Feleacului, unde am văzut pentru prima oară un ofițer român, avea o rozetă cu steagul românesc și mi s-au umplut ochii de lacrimi, un fel de patriotism instinctiv – nu știu cum de-a apărut. Am dormit noaptea la Turda în casa unui evreu, iar a doua zi am ajuns la Lugoj, unde tatăl meu, care a fugit din închisoare de la Oradea, s-a întâlnit cu mama la Turda și a ajuns preot funcționar la episcopia greco-catolică din Lugoj, unde mi-am făcut școala primară și liceul. Memoria… toți acei ani ai copilăriei și-ai adolescenței, și-ai postadolescenței… au rămas în zona aceasta a Recei și Ardealului, a țăranului, a figurilor de țărănci, a animalelor de-acolo; tata avea un cal, Luisa, avea 7 vaci… țin minte că aveam poze de-atunci când tata m-a urcat pe cal; mergeam cu sluga noastră… Ionuț îl chema… la adăpatul vacilor… Au rămas aceste amintiri încărcate de o imensă emoție și un anumit halou de mistere. Pentru mine era acest Ardeal… pierdut și extrem de interesant… pe care l-am revăzut, când m-am reîntors cu mama în satul Recea acum vreo 10 ani.

Augustin Buzura: M-am întrebat și eu care a fost prima amintire și mi-aduc aminte extraordinar de clar: tata lucra la Dealul Crucii, s-a întors, făcea naveta… venea acasă o dată sau de două ori pe săptămână, și-i spune mamei: „A-nceput războiul, Baia Mare s-a umplut de cehi”… era ocuparea Cehoslovaciei de către nemți – asta a fost prima amintire. După aceea, următoarea, foarte brutală și foarte dură… când am fugit cu toată familia în pădure – se retrăgeau ungurii, bandele foarte violente… – am rămas acolo, ne concentram cu toții în jurul unui aparat cu galenă, și eu am făcut multe aparate cu galenă în copilăria mea, și după aceea am venit acasă… se auzea, din cât au priceput țăranii cu care eram, că vin românii. Când am ajuns acasă, tocmai veniseră rușii, au ocupat toată valea, toate dealurile; mi-aduc foarte bine aminte… primul care a intrat în casă avea un automat cu care a făcut țăndări toate icoanele mamei la primul foc, după care… au venit și alții: atârnau strugurii din via din fața casei, i-au pus într-un ciubăr în care mama spăla haine și au dansat pe strugurii respectivi de-au făcut un suc și-au aruncat niște spirt pe mustul acela de struguri… asta a fost prima amintire, și cea mai dură… Restul a fost muncă… era un sat… nu foarte bogat… trebuia de mic să grijești vitele, plecam… nu știam bine care erau vitele mele. Pe urmă am avut o întâmplare absolut fenomenală care mi-a schimbat într-un fel foarte mult modul de-a înțelege: în spatele casei noastre era casa preotului, era un preot cu totul și cu totul neobișnuit, făcea slujba și la ortodocși, și la catolici, îl acceptau ambele culte pentru că era un om de mare clasă; au venit rușii aceia și, în aceleași împrejurări, l-au pus în spatele șurii să-l împuște, și el, săracu’, stătea cu pletele, cu barba-n vânt, era așa… speriat… și atunci a apărut un tip care a vorbit rusește cu ei și i-a lămurit să nu-l împuște. Din clipa aceea, preotul l-a ținut pe omul respectiv la el în gazdă, nu a mai plecat cât a trăit preotul, și mult după aia… și el venea, cum stătea foarte aproape, să-mi predea cursuri de franceză, de italiană, de astronomie, de botanică… Anii respectivi i-am petrecut cu el făcând insectare; noaptea mă chema să vedem stelele. Era un om absolut formidabil, n-am înțeles niciodată, nu spunea nimănui de unde vine și unde pleacă și după foarte mulți ani, eu eram deja învățător pe Valea Neagră, aici lângă Firiza, a venit, m-a găsit acolo, vindea pe-atunci Biblii și ochelari, a venit la mine și și-a reluat lecția de franceză exact de unde a lăsat-o…

Marian Ilea: Sunt momente, cred, ale prozatorilor puternici care adună zi de zi, vreme de ani de zile, tot felul de fraze, de ici, de colo, fraze auzite-n metrou, fraze auzite la bistrou, fraze auzite-n tramvai, o înjurătură auzită pe nu știu unde… la un moment dat există un anume cumul mental care, până ajunge să se topească în diverse personaje, trece printr-o retortă a propriei personalități. Oare așa se-ntâmplă?

Nicolae Breban: Nu, nu. În cazul meu se-ntâmplă cu totul altfel. De altfel, eu am o mai veche propunere de categorisire a creatorilor; eu spun că există scriitori care reflectă, cum ați spus dvs. existența, modificând-o într-un fel sau altul, sau care, dacă vreți, într-o formă mai înaltă, transfigurează datele realului. Dar există o a doua categorie, la care mă înscriu eu și din care mi-am ales maeștrii, care constatând ce se-ntâmplă-n jurul lor în realitate, sunt nemulțumiți de ce li se oferă, fac ceea ce se numește tabula rasa, adică dau la o parte de pe masa realității toate obiectele și ființele pe care le cunosc și proiectează pe această masă… a realului, propriile lor fantasme. Din prima categorie fac parte scriitorii excelenți, naturaliști, descriptivi, interesanți, mari maeștri, care, după cum spuneam eu, … inclusiv poeții care transfigurează datele realului. Din a doua categorie fac parte marii zănateci începand cu Cervantes, cu Shakespeare, o parte din marile sale creații, și maestrul meu Dostoievski; eu am procedat cam la fel, am proiectat pe o masă nevăzută o realitate… inventată de mine… și ca urmare, romanele mele sunt fiction… ficțiune. Şi… foarte rapid eu m-am debarasat de elementele biografice, ele se găsesc în primul meu roman Francesca, și, în colocviile romanului pe care le-am organizat eu, am propus ca un barem al profesionalismului în proză, un roman, Eliberarea de biografii, pentru că în literatura română, o literatură tânără în conceptul european, chiar marii scriitori, până la Marin Preda, sunt înfeudați biograficului, se desprind greu de biografic; ori eu cred că un scriitor este cu adevărat profesionist atunci când se rupe… după ce aruncă în primele cărți elementele biograficului… mă rog… aranjate într-un fel sau altul, și după aceea proiectează lumea ficțională și… cei mari, Marcel Proust, Joyce, Faulkner, Thomas Mann, maeștrii secolului XX ai romanului, fac în acest fel, adică propunînd ei o altă realitate, un alt real.

Augustin Buzura: Ceea ce spuneați dvs. este valabil cînd construiești un personaj, restul e ficțiune, de fapt toate subiectele romanului, de când există roman, sunt cam aceleași, temele sunt cam aceleași, dar fiecare dă culoarea epocii, culoarea filosofiei în care crede; iar restul… aceste mici amănunte pe care le vezi construiesc un personaj, poți să-l construiești în multe feluri, și adăugând aceste amănunte, și mergând de la tipurile temperamentale. Eu, fiind de formație științifică, îmi plăcea să merg pe tipuri temperamentale, pe structuri care să meargă în logica structurii; cum zicea Cehov: dacă pui pe masă un pistol, până la sfârșitul piesei trebuie să tragi cu el – ori dacă eu construiam un temperament, să spunem isteric, trebuia să procedez într-un anume fel ca să-și păstreze structura. Mă rog… sunt amănunte…

Revista Cenaclul de la Paltinis

Marian Ilea: Există o desprindere de lumea pe care o propune, ficțională, în momentul în care un scriitor își termină o carte? Şi dacă da, credeți că memoria unui scriitor poate să semene cu memoria unui computer, apeși pe un buton și ai șters după ce ai terminat cartea?

Nicolae Breban: Nu, nu… apropierea creierului de mașini s-a mai făcut și în secolul XVIII, când creierul a fost comparat cu o mașină, astăzi creierul este comparat cu computerul, deci tot un fel de mașină, ceva mai complicată; creierul are alte legi, mai ales creierul creatorului; creierul creatorului este un creier special.

Marian Ilea: Cum l-ați putea defini… prezenta, de fapt?

Nicolae Breban: Vă spuneam mai înainte… nemulțumit de lumea reală, de structurile lumii reale, el propune o altă structurare, alte simboluri, alte idei, și pentru asta creează alte personaje. Romancierul este un nemulțumit, e un anarhist al lumii reale, și el propune o altă ordine a lumii, și această ordine se cheamă: Ion de Rebreanu, Moromeții lui Preda, Muntele vrăjit al lui Thomas Mann, Ulise de Joyce, propune o lume, nu ideală, o lume posibilă încărcată, însă, de mari simboluri; propune o schematizare a existenței, o reorganizare a existenței în forme schematice, însă cu o mare capacitate de a încălca această schemă de elemente de natură reală, psihologică, încât cititorul inteligent și atent constată sub ochii săi, în cartea respectivă, o altă lume, care seamănă ciudat, fantastic cu lumea sa, însă încărcată de simboluri și de sinteză.

Augustin Buzura: Sentimentul meu după ce terminam o carte era de gară părăsită, de sfârșit de lume, de viață, nu mai aveam puterea decât să mă repet, și în aceste împrejurări, plecam aiurea prin țară, citeam enorm, ascultam foarte multă muzică, dar, din păcate, ceea ce scriam semăna foarte mult cu ce-am scris înainte, și asta, după ceva timp mă exaspera și le aruncam; deci cred că am aruncat mult mai multe hârtii decât am tipărit, pentru că erau atât de bine fixate toate schemele astea mental, încât nu puteam să nu le repet. Dar erau și zile foarte urâte, nu-mi place să mi le amintesc, atunci copiam cărți, căutam prin diverse studii, citeam la exasperare din zona psihologiei, psihiatriei, psihopharmatologiei; după aceea intram în normal.

Marian Ilea: Am întrebat pentru că, pe de o parte, exista o cotă de risc, la un moment dat, ca un mare scriitor ajuns în manuale să intre ca material la un examen de bacalaureat, de exemplu Animale bolnave sau Vocile nopții, copiii ăia să obțină câte-un 4 și să-l înjure pe Breban sau pe Buzura că, din cauza lui, n-au obținut examenul de bacalaureat; iar pe fondul ăsta aș fi curios să știu dacă v-ați gândit vreodată: dacă Nicolae Breban, acum, ar da bacalaureatul din Animale bolnave sau Augustin Buzura din Vocile nopții ar face față examenului de bacalaureat, în raport cu profesorii pe care-i avem?

Nicolae Breban: Depinde de profesor, eu am căzut de exemplu la Medicină, în 1954… Un văr de-al meu, care era medic, mi-a pus o pilă la un mare profesor, un ortoped la Clinica din Cluj, și am căzut la examen; m-a chemat și mi-a spus: „Dragul meu, la ortopedie ai luat foarte bine, iar la limba română foarte prost. De ce voi nu citiți literatură?” Greșeala mea a fost că, în loc să tratez tema la limba română după manual, eu am tratat-o de capul meu, încărcată cu multe elemente noi, încărcate de erudiție, ori cel care a corectat cele vreo 2000 de lucrări, în loc să mă încadreze în programă, m-a aruncat. Depinde de ce examinator ai în față; dacă ești viclean, îi spui ce vrea să audă, dacă ai noroc să găsești o personalitate, atunci îi spui ce crezi. Şi asta s-a-ntâmplat și-n liceu, am avut un singur profesor de limba română, Nicolae L., care m-a ajutat într-adevar să-nțeleg ce-nseamnă tipologia, cum se face un personaj, pe Odiseea lui Homer, mi-a arătat cum face Homer, cum portretizeaza el. Deci depinde foarte mult și de profesor.

Marian Ilea: Ați lua bacalaureatul, domnule Buzura, cu un subiect din Vocile Nopții?

Augustin Buzura: Dacă ar fi în clipa de față, nu; dacă aș avea posibilitatea să citesc, să mă pregătesc, dar nu cu foarte mare notă. Nu din motiv că ar fi foarte complicat romanul, ci din motiv că fiecare carte care e citită presupune un alt mod de a o gândi și nu cred că există cititor care să se citească și să moară de fericire după ce a terminat cartea de citit. Întotdeauna cartea cea mai bună este cea care urmează, și asta nu este o vorbă-n vânt, este o foarte mare tristețe.

Marian Ilea: Am avut o experiență extraordinar de interesantă, apropo de a citi în corectură: Desiștea se culegea la Bacău și abunda de arhaisme transilvănene, și cartea culeasă la Bacău avea arhaisme moldovenești, și am făcut corectura de 7 ori până când, pe riscul ălora de la Bacău am zis: „Domnilor, voi răspundeți, dați-i drumul la carte”; e singura carte pe care am citit-o de 7 ori și nu mai vreau să aud de ea.

Augustin Buzura: La mine era discuția cu cenzura – erau foarte multe tehnici de a scăpa de ei, scriai deasupra același cuvânt, scriai fraze întregi ca să ți le scoată și să rămână ce-ți trebuie… era ca-n neurologia din tinerețea noastră… se numea dominanta Chomsky, deci un focar mai puternic de excitație inhibă pe altul mai slab de excitație. Era foarte greu când terminai, dacă nu știai unde ai mai pus o repetiție, dacă nu ai făcut o groază de repetiții, dacă frazele pe care le-ai șters și le-ai scris deasupra nu le-ai schimbat locul, era un război cumplit și erai mai mult confuz după ce terminai, pentru că nu aveai curajul să recitești.

Marian Ilea: Erau în satele din Maramureș, de fapt din Transilvania, cam în fiecare sat, doi-trei foarte buni povestitori țărani care se adunau pe bănci, la drumul țării – în jurul lor roiau oamenii, și ăia tot povesteau. Erau oamenii ăia scriitori în stare embrionară, erau așa-numiții „povestași” ai literaturii sud-americane sau puteau să fie la un moment dat un foarte bun material pentru un potențial scriitor?

Nicolae Breban: Nu, nu are nici o legătură. E cazul multor români inteligenți care, vorbind excelent, cred că ar fi buni scriitori, de obicei scriu foarte prost oamenii ăștia, iar bunii scriitori se exprimă prost însă sunt foarte bogați în culoare când scriu. Oralitatea n-are legătură cu scrisul, de aceea poporul român, care numără mii și mii de povestitori, la mese, are puțini romancieri, capabili să scrie cursiv, colorat, dar să construiască, pentru că romanul este o formă a construcției.

Augustin Buzura: Romanul înseamnă personaj și construcție.

Marian Ilea: În memoria dvs. pasivă, există astfel de oameni, v-au marcat? Pe dvs. de exemplu – la Recea; se vorbește foarte frumos de dvs., de familia dvs., și despre încă o familie care a reușit să împroprietărească o serie de țărani care or plătit când or avut, ori familia respectivă așa a rămas în memoria pasivă a locului. Dvs. ați rămas cu niște figuri, nu neapărat de țărani?…

Nicolae Breban: Faptul că tatăl meu a fost arestat, că nu a plecat cu administrația, că a rămas cu țăranii, că a slujit în biserică… și asta a rămas, pentru că acum 10-15 ani, când m-am întors cu mama cu mașina… încă venea lumea să plângă: „doamna preoteasă, bine că v-ați întors”; apoi există un țăran Bud, unul din băieții primarului Bud, cu care tatăl meu a făcut o horincie-n sat, care m-a căutat acum vreo 20 de ani în tot Bucureștiul, să afle unde stă domnul Breban, a aflat unde sunt și mi-a lăsat sub ușă o scrisoare: „Domnule Breban, vă rog veniți la noi la Recea, vă așteptăm” – deci iată cum rămâne o amintire după zeci de ani, după decenii, înscrisă-n mintea și mentalul oamenilor dintr-un sat mic ca Recea.

Augustin Buzura: Eu am fost marcat și de unii, și de alții; aveam un vecin, de pildă, care mi-a explicat pentru prima dată, cum se ducea cu arcanul la oaste, pentru că eu aveam cu totul și cu totul altă impresie, se punea mâncare, băutură pe masă în mijlocul satului sau la biserică, unde se adunau doritorii, în jurul mesei erau funii pe țăruși și o funie care înconjura masa… se băgau pe sub funie să fure… beau, mâncau, se strângea funia și care era prins în funie, era dus la oaste. Era o chestie pe care nu mi-aș fi putut-o imagina. Deci sunt povești care rămân; alte povești cu luptele acelea cumplite cu partizani; eu am umblat foarte mult și-n Apuseni, și-n Făgăraș pe urmele lor, și v-aș putea povesti zile-ntregi ce am aflat de la acei țărani. Ce să zic, depinde ce cauți.

Marian Ilea: V-ați luptat cu cenzura de tip comunist, acum, dacă ar trebui să caracterizați și cenzura asta de factură economică sau de economie de piață, dacă le-ați pune pe un cântar, care ar fi segmentul pozitiv și care ar fi negativ al celor două tipuri de cenzură? Vine editorul și-ți zice: cartea ta este de 600 de pagini, fă-mi-o de 300. O faci sau nu?

Nicolae Breban: Asta o face orice editor, capitalist sau comunist. Aici, în România, editorul comunist avea principii ideologice, celălalt vrea să taie când ești necunoscut – eu, ca scriitor, eram necunoscut la Paris… editorul vrea să propună o carte scurtă și dacă, după aceea, ai succes, atunci se publică cât ai scris. Nu există criterii clare de diferențiere, amândoi sunt niște ticăloși, editorii, sau amândoi pot fi generoși, minunați. E o tragedie întreagă ce se-ntâmplă în țările apusene cu tinerii scriitori care publică lucruri cu care se prostituează. Noi, generația noastră, a fost la fel împinsă spre prostituție; primul meu roman, știind că eu am făcut un pariu enorm, am refuzat să public nuvele, și am vrut să public roman… atunci am făcut un pariu absurd, am făcut exact romanul la care se așteptau comuniștii de la un tânăr necunoscut; prietenul meu Matei Călinescu mi-a spus că o să fie sau o porcărie, sau n-o să apară. A apărut și am primit și Premiul Academiei.

Augustin Buzura: Cenzurile astea sunt de multe feluri și depinde foarte mult și de notorietatea omului, dacă e un om care a dovedit că vinde cartea, ți-o publică oricât ai scrie. Mai greu este pentru cei care încep și care sunt necunoscuți, și aici depinde de felul și de inteligența editorului, dar mai mult decât de acesta, depinde de ceea ce sunt astăzi aceste sisteme fantastice de promovare.

Marian Ilea: În încheiere, am să vă întreb ce înseam- nă pentru dumneavoastră Maramureșul?

Nicolae Breban: Pentru mine Maramureșul și orașul Baia Mare înseamnă posibilitatea de a fi. A fost o combinație de loc și cei doi parteneri, un tânăr preot din Cicârlău și o sârboaică din sudul Banatului Sârbesc; deci această ocazie, când am văzut eu lumina zilei…și pot să spun că eu sunt bucuros că m-am născut și sunt uimit când văd atâția intelectuali și oameni care regretă că s-au născut. Sunt mulțumit cu existența pe care o am, și accept că m-am născut aici din combinația a două etnii… Nichita Stănescu regreta că nu s-a născut în Rusia, el a știut că rușii nu au un poet atât de mare cum este el; a spus:
Dragul meu, noi nu eram posibili decât aici, în acest sol, la întâlnirea între doi parteneri”; în cazul lui o rusoaică și un ploieștean, în cazul meu o nemțoaică și un ardelean din Maramureș.

Augustin Buzura: Pentru mine înseamnă totul, dacă aici te-ai născut, planetele aici s-au încrucișat asupra ta, exiști cu pattern-ul pe care ți l-a dat zona în care te-ai născut; dacă mergi pe psiho-geografie, aici este zona vulcanică, deci oameni buni, generoși, calzi, și de aici toate celelalte care decurg; poate c-ar trebui să-ți pot spune vorbe frumoase pe care nu le spun, ar trebui să spun o sumedenie de întâmplări pe care nu le spun, o sumedenie de lecții pe care le-am învățat aici și nu-și au rostul – deci este matricea ta spirituală și biologică.

 

 


Tag-uri: Revista, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Marian Ilea, Domnule Nicolae, Baia Mare, Dealul Feleacului, Dealul Crucii, Valea Neagră, Marin Preda, Marcel Proust, Thomas Mann, Vocile Nop, Domnule Breban, Matei Călinescu, Premiul Academiei, Nichita Stănescu, Revista Cenaclul, Revista Ce, Revista Cen, Revista Cena, Revista Cenac, Revista Cenacl, Revista Cenaclu
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Revista Cenaclul de la Paltinis. Dublu interviu - Nicolae Breban si Augustin Buzura. „Primul rus care a intrat în casă avea un automat cu care a făcut țăndări toate icoanele mamei” .




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii