Revoluția de catifea

Revoluția de catifea

Manifestațiile din aceste săptămâni vor marca istoria României. Cel mai mare protest civic de după 1989 va avea consecințe importante și cred că vor transforma societatea românească în perioada următoare.

Două lucruri sunt de remarcat de la începutul protestelor, respectiv motivele pentru care au ieșit cetățenii să demonstreze și cine a ieșit să demonstreze. Dacă mergi între protestatari realizezi că te afli într-o mare universitate. Decență, idei, umor fin, civism și cel mai important acești oameni nu au beneficii directe în urma oricărui deznodământ. E forma înaltă de patriotism. A-ți păsa de țara ta, a-ți dedica timpul pentru cauze nobile. În Uniunea Europeană, peste ocean în SUA, unde avem democrații consolidate, protestele îmbracă forme violente, sunt extreme, deși motivele nu întotdeauna interesează publicul larg. În România, cu toate că sute de mii de oameni sunt în stradă, lucrurile decurg normal. Nu se poate vorbi de o paralizare a economiei, de blocaje care să aducă prejudicii de orice natură. Cred că prestigiul României a crescut enorm în urma acestor proteste. Faptul că oamenii se opun albirii faptelor de corupție arată o formă avansată de înțelegere a ceea ce înseamnă o societate modernă.

Strada a devenit ambasadorul numărul unu în România.

Am întâlnit în zilele de protest elitele din liceu, din facultate, oameni cu profesii, care au o singură legătură cu statul român și anume că își plătesc impozitele la timp. Produc mult pentru țară și primesc foarte puțin. Nu ei vor fi beneficiarii aceste revoluții. Beneficiari pot fi funcționarii, profesorii,  care lucrează în condiții de stres, cu șefi psd-iști, care le urmăresc mișcările, se uită ce postează pe facebook, dacă au prieteni în opoziție. Astăzi  în România este un calvar să lucrezi în anumite instituții. Ești ca la securitate. Toată această descătușare are și această componentă. Multe orașe sunt tăcute de frica autorităților. La Bistrița, zile la rând, o mână de cetățeni au ieșit în stradă zile la rând, după care totul a explodat. Nimeni nu anticipase și nu credea că vreodată se vor aduna sute de oameni în condițiile în care județul și orașul este ocupat de PSD. Totul este pesedizat, ca în perioada lui Năstase. Au ieșit peste 7000 de oameni liberi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Așteptarea celor mai mulți din stradă la începutul protestelor era retragerea ordonanțelor. Cinismul guvernanților, atitudinea sfidătoare a lui Dragnea sau nerușinarea ministrului justiției din Caracal, a dezvoltat noii energii. Astăzi majoritatea vor ca acești oameni să plece. Nu poți să dai legi, în care furtul în limita a 200000 lei să fie protejat, să albești faptele de corupție a celor care au blocat această țară timp de aproape trei decenii, după care să-ți ceri scuze. Nu se mai poate. Societatea, alegătorii au avut altă înțelegere cu cei care conduc țara. Ei au dat votul pentru a primi o bună guvernare, însă s-au trezit că sunt înșelați din prima zi de guvernare. Cum să aștepte încă 4 ani?

Pentru sănătatea nației, cei care au votat pentru adoptarea ordonanțelor, sunt vinovați și trebuie să plece

Protestatarii nu cer să plece Dragnea & asociații și să vină PNL și USR. Ei cer ca oamenii care guvernează să fie onești și dedicați binelui comun, binelui public. Pentru asta este nevoie de un alt guvern. Care va fi vom vedea.

Ultima apariție a premierului a fost un eșec în toată regula. A avut un discurs încâlcit, a lăsat loc de interpretări și a apăsat doar pe legitimitatea votului din decembrie. Până și despre asta se poate discuta. Cetățenii României nu au votat să fie Sorin Grindeanu prim ministru, fiindcă nu le-a spus nimeni. Domnule prim ministru, ați ales o oră de maximă audiență să vă adresați țării, iar dumneavoastră ne-ați vorbit de vechimea dumneavoastră în cel mai corupt partid din istoria acestei țării. Așteptam discursul unui om de stat. Al unui om în care cetățenii își pun nădejdea. Nu cred că dumneavoastră mai puteți genera un proiect cinstit pentru România fiindcă v-ați descalificat într-o lună.

Oricum 40000 de timișoreni v-au demis.

Ați plecat de la conducerea unui județ bogat, în expansiune, să rezolvați dosarele colegilor de partid. Între a fi premierul României sau al PSD, ați ales să fiți premierul lui Dragnea și a unei părți a PSD, fiindcă nici membri acestui partid nu par că sunt de acord cu ce ați făcut. Zeci de mii de membri PSD, unii cu funcții publice importante nu au scos un cuvând. Știți foarte bine ce înseamnă această tăcere. Foarte mulți au crezut că sunteți altfel decât comuniștii lui Iliescu, decât corupții lui Năstase, decât mitocanii obraznici ai lui Ponta sau decât penalii lui Dragnea. I-ați pierdut pe acești oameni.

Misiunea dumneavoastră s-a încheiat.