Revoluţia şi cât de simplu este adevărul din dosare.

În cadrul emisiunii moderate de Octavian Hoandră la Realitatea TV, colonelul în rezervă Filip Teodorescu, generalul Dan Voinea, care a instrumentat dosarul Revoluţiei, scriitorul Alex Mihai Stoenescu, care a publicat mai multe cărţi dedicate subiectului şi jurnalistul Florian Bichir, au pornit discutat despre redeschiderea şi extinderea dosarului Revoluţiei. Astfel s-a aflat că mulţi dintre autorii vărsării de sânge de la Revoluţie sunt cunoscuţi de organele de anchetă.

“În dosare se spune exact cine a acţionat represiv, cine pe cine a omorât

DAN VOINEA: Eu am lucrat la aceste dosare din 2005, până în 2007 toamna. Am trimis în instanţă dosarul Clujului, unde am stabilit autorul fizic pentru fiecare victimă. Am trimis în instanţă dosarul cu victimele de la Sibiu, cu Dragomir, unde am stabilit fără niciun fel de dubiu contribuţia lui Dragomir şi a altor militari din anutrajul său, în uciderea, rănirea şi lipsirea de libertate a peste o mie de oameni. Aşa au fost începute dosarele pe oraşele în care au fost victime. Dosarul Timişoarei, la fel.

Această redeschidere a dosarului privind victimele din decembrie 89 este o urmare a unei decizii de la CEDO unde meritul este, într-adevăr, al domnului Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 decembrie 1989, care a devenit portavocea victimelor Revoluţiei. A ajuns la CEDO. CEDO i-a dat dreptate, a sancţionat statul român şi a cerut redeschiderea. Această redeschidere a fost însuşită de procurorul general adjunct al României, care a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să confirme această redeschidere. Deci iată câte instanţe pentru a se ajunge la această redeschidere. Ca procuror te interesează faptele. Nu am cercetat aspectul politic. În aceste dosare s-a stabilit exact cine a acţionat represiv, cine pe cine a omorât, cine a fost arestat, cine pe cine a rănit, etc. Există în acest dosar jurnalele acţiunilor de luptă. Este foarte simplu dosarul. Jurnalul acţiunilor de luptă îţi arată cine a dat ordinul, cine a primit ordinul şi cine l-a executat. Şi, în funcţie de ce scrie în jurnal, îi chemi pe militarii respectivi, îi audiezi, care a fost la Televiziunea Română, care a fost la Radio, care a fost la Brăila, care a fost la Timişoara.

FILIP TEODORESCU: Au fost rescrise jurnalele după eveniment. Unele, nu toate. Acolo unde era foarte evidentă activitatea.

Diversiunea pusă la cale de Ion Iliescu: pe Ministerul de Interne flutură steagul legionar

DAN VOINEA: Oricum, eu vreau să spun că numai aceste mijloace de probă sunt suficiente ca să stabileşti cine e vinovat de ce s-a întâmplat atunci. Vă dau un exemplu: Jurnalul acţiunilor de luptă din 13-15 iunie, unde generalul Şchiopu, care l-a consemnat pe preşedintele Iliescu pe ore în ziua de 13. Şi spun la ce oră a solicitat 100 de soldaţi să acţioneze, la ce oră a solicitat 12 tancuri să acţioneze în zona Ministerului de Interne. Mai tărziu, preşedintele solicită să se acţioneze cu gaze lacrimogene. Domnul general i-a recomandat preşedintelui să nu folosească armata, că nu era cazul. Domnul preşedinte insistă. Şi ceea ce m-a frapat la un moment dat este că Iliescu îi spune că pe Ministerul de Interne flutură steagul legionar, deci este o mişcare legionară, să se acţioneze ca atare. Începe diversiunea. L-am audiat, a venit cu trei avocaţi la mine. L-am întrebat cum a văzut Ministerul de Interne din Piaţa Victoriei. Ăla e pe Dâmboviţa, jos.

Şi, în felul ăsta, manifestanţii s-au dus la Ministerul de Interne. În Ministerul de Interne, în clădire, erau trupe de militari care aveau ordin să tragă dacă erau atacaţi, că erau în legitimă apărare. Acelaşi lucru ca la Revoluţie. Să pună cap în cap Ministerul de Interne cu Ministerul Apărării Naţionale. Aceeaşi diversiune. A încercat să o repete. Ştim că s-a întâmplat și după 22, se continuă şi în perioada mineriadelor. Nu ar trebui despărţite aceste cauze. Pentru că este o continuare a acestei represiuni împotriva celor care ar fi vrut o apropiere de zona asta, a statelor democrate, de zona asta capitalistă.

Ion Iliescu a raportat la Moscova tot ce se întâmpla la București

Ce vreau să subliniez: în aceste dosare avem de-a face cu criminali de sistem. Nu avem de-a face cu criminali de drept comun. Sunt criminali de sistem. De ce s-a ajuns la infracţiuni împotriva umanităţii? Pentru că toate victimele de la Revoluţie, ca şi victimele de la mineriadă, sunt victime căzute sub puterea adversarului politic, a diversiunii. De asta se încadrează aici.

Şi apropo de ce aţi spus în legătură cu ruşii, o să vă spun lucruri noi, care nu se ştiu. Că într-adevăr, influenţa ruşilor în acele evenimente nu s-a limitat numai la câteva telefoane. A fost vorba de o raportare pe ore la ruşi a ceea ce se întâmpla în România. Şi eu am aflat întâmplător de la telefonistele de la Ministerul de Externe care şi-au făcut Asociaţie şi ele că au participat la Revoluţie. Şi eu le-am întrebat ce au făcut. Ele au spus că i-au făcut legăturile domnului Iliescu cu Moscova. El venea de la Palatul Victoria la minister să vorbească. Nu e vorba doar de telefoanele date din clădirea Comitetului Central. Se confirmă apropierea aceasta de ruşi care a început din anii 1950 practic.

Din dosarul ăsta am constatat că a fost de fapt o înăbuşire în sânge a celor care au ieşit în stradă împotriva regimului. Şi au rămas la putere. Nu s-a schimbat statul, ci titlurile pe care şi le-au luat după 89. Dar avem aceiaşi activişti. Asta e o revoluţie care are specificul ei. Ca lovitură de stat... Nu a ieşit Ion Iliescu împotriva lui Ceauşescu. În stradă, în Timişoara, au ieşit tinerii nemulţumiţi de regim. Deci ce au strigat tinerii în Timişoara? Libertate. Dictator pe Ceauşescu l-au făcut ai lui. În Timişoara nu s-a strigat asta.

FILIP TEODORESCU: Domnule, ştiţi ce strigau atunci, la Timişoara? Am fost acolo. „Vrem saloane, vrem bomboane pentru pom”.

Petre Roman era pregătit cu puloverul la meciul cu Danemarca din 15 noiembrie. Dar planul a căzut

OCTAVIAN HOANDRĂ: Domnule Bichir, ce credeţi? A fost lovitură de stat?

FLORIAN BICHIR: Fără discuţie, a fost o lovitură de stat, militară. Stănculescu preia controlul armatei.. Am explicat de la începutul emisiunii că planul e din 69. De 20 de ani încearcă sovieticii să-l scoată pe Ceauşescu. Sunt documente foarte clare, nu are rost să le discutăm. O altă noutate, pe care a dat-o şi Alex Stoenescu că s-a încercat întâi pe 14 decembrie la Iaşi dar nu le-a ieşit schema. Au încercat mai demult. Una din tentative a fost momentul în care România a jucat meciul de fotbal cu Danemarca pe 15 noiembrie 1989, când am câştigat cu 3-1. Treizeci de mii de oameni. Culmea, putea să fie o explozie. A fost securitatea extraordinar de precaută. Culmea, la acel meci apare şi un personaj cunoscut, Petre Roman care, de data asta a pregătit puloverul, însă nu se pregătise securitatea pentru asta.

Dar ce mă deranjează la lovitura asta de stat. Eu sunt de acord să se facă aceste cercetări pentru a se stabili o dată adevărul juridic pentru că, aşa cum spune şi domnul Stoenescu, este implicare inclusiv militară sovietică în România. Sunt rapoarte foarte clare. Discutăm pe cazuri concrete. S-a cerut la ora 14 la TVR pe 23 decembrie, Frontul Salvării Naţionale a cerut ajutor Uniunii Sovietice. Postul sovietic confirmă şi spune: „Tovarăşul Gorbaciov a vorbit cu tovarăşul Iliescu. URSS a aprobat sprijinul militar”, a fost dialogul purtat de invitaţii lui Octavian Hoandră.