Rihanna restricționează traficul în Piața Constituției

Rihanna restricționează traficul în Piața Constituției

Celebra Rihanna va cânta în premieră în România pe 14 august, la fel ca Sia şi Steve Aoki, pe 15 şi, respectiv, 17 august, toate trei concertele având loc în Piaţa Constituţiei.

 Prin urmare, Brigada Rutieră a Capitalei anunță că traficul rutier va fi restricționat, după următorul program:

● În zilele de 14 și 15, între orele 12.00 – 1.00, se va închide circulaţia rutieră pe Bd. Unirii, ambele sensuri, între Bd. I. C. Brătianu şi Bd. Libertăţii şi pe Bd. Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunile Unite.

● Pe 17 august 2016, începând cu orele 14.00 până la ora 5.00 a zilei de 18 august, se închide circulaţia rutieră pe Bd. Unirii, ambele sensuri, între Bd. I.C. Brătianu şi Bd. Libertăţii şi pe Bd. Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunile Unite

Ne puteți urmări și pe Google News

● În perioada 8 - 21 august se restricţionează traficul rutier pe banda III (adiacentă Pieţei Constituţiei) a bretelei situate pe circumferinţa Pieţei Constituţiei în zona Bd. Unirii.

● În aceeași perioadă, se va restricționa traficul rutier pe Bd. Libertății pe banda I de circulație a sensului de mers dinspre Bd. Națiunile Unite spre Calea 13 Septembrie.