Robert Cazanciuc organizează vineri consultări pe tema recuperării prejudiciului din infracţiuni

Robert Cazanciuc organizează vineri consultări pe tema recuperării prejudiciului din infracţiuni

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a invitat vineri reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ai Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală pentru a continua consultările pe tema creşterii eficienţei mecanismelor de recuperare a creanţelor statului provenite din producerea unor infracţiuni.

"Întâlnirea are loc în contextul în care Guvernul a aprobat recent un Memorandum prin care se demarează procedurile de înfiinţare a unei Agenţii specializate în administrarea bunurilor sechestrate în cadrul procedurilor judiciare penale. Memorandumul prevede promovarea de către Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice a unui act normativ prin care să se înfiinţeze această Agenţie până la sfârşitul lunii martie", informează un comunicat al MJ.

În acelaşi timp, în urma discuţiilor dintre ministrul român al Justiţiei şi omologul francez, în perioada 9-11 martie, va efectua o vizită de lucru la Bucureşti şeful Agenţiei specializate în managementul bunurilor sechestrate şi confiscate din Franţa (AGRASC).

Totodată, în perioada imediat următoare, experţi ai United States Marshal Service vor sprijini Ministerul Justiţiei în procesul de operaţionalizare a Agenţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

"În acest context, întâlnirea organizată la solicitarea ministrului Justiţiei are ca principal scop stabilirea, de comun acord la nivelul instituţiilor cu atribuţii în domeniu, a principalelor priorităţi operaţionale ale noii structuri, astfel încât acestea să poată fi ulterior dezbătute atât cu partenerii străini, cât şi cu reprezentanţii societăţii civile, în cadrul procedurilor de dezbatere publică", se mai arată în comunicat.

În opinia Ministerului Justiţiei, înfiinţarea Agenţiei va conduce la remedierea problemei privind lipsa unui sistem de evidenţă integrată a tuturor creanţelor provenite din infracţiuni, dar şi lipsa unui mecanism clar de gestionare a bunurilor sechestrate şi, ulterior, confiscate în procedurile penale şi la întoarcerea la bugetul de stat a unor sume considerabile de bani.