Dmitri Rogozin: Chișinăul ar fi trebuit să consulte Tiraspolul cu privire la Acordul cu UE

Dmitri Rogozin: Chișinăul ar fi trebuit să consulte Tiraspolul cu privire la Acordul cu UE

Vicepremierul rus şi-a exprimat ieri regretul că autorităţile de la Chişinău nu au întrebat Tiraspolul ce părere are despre asocierea cu Uniunea Europeană, potrivit RIA Novosti.

"De ce preşedintele Republicii Moldova şi Guvernul nu s-au consultat cu Transnistria când au luat decizia de semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană? Probabil, Tiraspolul ar fi spus «nu», dar autorităţile de la Chişinău, cel puţin, ar fi aflat formal opinia transnistrenilor", a declarat ieri Rogozin, după o întâlnire cu liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Igor Dodon.

Dmitri Rogozin a mai precizat că regretă lipsa unor consultări pe această temă. "Peste 500.000 de persoane care locuiesc pe un alt mal al Nistrului nu au putut spune niciun cuvânt în procesul de negocieri", a denunţat el.

Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană pe 27 iunie, în acelaşi timp cu Georgia şi Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News