Gafa secolului! Un român, arestat în Marea Britanie pentru că nu a învățat la geografie

Gafa secolului! Un român, arestat în Marea Britanie pentru că nu a învățat la geografie

Claudiu Szabo, unul din milioane de români plecați din țară în căutarea unei vieți mai bune, a ajuns în custodia autorităților din Irlanda de Nord după o gafă incredibilă. Tânărul de 31 de ani a fost arestat din cauză că nu și-a dat seama că Scoția și Irlanda de Nord fac parte din Marea Britanie, acolo unde el avea interdicție de intrare.

Românul se afla la Dublin, acolo unde încercase să se stabilească după anumite probleme cu legea pe care le avusese în Anglia. Cum în capitala Irlandei nu a reușit să își găsească un loc de muncă stabil, acesta a acceptat invitația unor prieteni, care l-au chemat în Scoția.

Înainte să ajungă în țara lui Braveheart, Szabo a trebuit să traverseze și Irlanda de Nord, acolo unde a fost reperat de autorități și, după ce a fost identificat, a fost încătușat și dus în arestul poliției din Belfast, informează The Belfast Telegraph.

Acesta nici nu și-a dat seama ce se întâmplă cu el, dar misterul a fost spulberat rapid. Situația a fost explicată în fața instanței de avocatul românului, care a reușit să distreze toată sala de judecată cu dezvăluirea sa. „Clientul meu nu își găsise de lucru în Dublin și se ducea în Scoția pentru un loc de muncă. Știa că nu are voie în Marea Britanie, dar nu știa că Scoția face parte din aceasta”, a povestit avocatul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta a stârnit râsetele celor din jur și i-a provocat o replică hâtră judecătorului: „Câțiva oameni din Scoția s-ar putea chiar să fie de acord cu el. Totuși, nu o să adaug mai multe de-atât”, a replicat amuzat magistratul.

Românul primise o condamnare în Marea Britanie când a fost prins furând dintr-un magazin și i-a fost aplicată o interdicție de intrare în țările ce formează Regal Unit. Dacă ar fi învățat mai bine la geografie, cu siguranță că acum era în libertate. În schimb, așteaptă data de 1 august, atunci când judecătorul va decide dacă îl eliberează sau nu.